„Split TVA” a primit undă verde la Senat

Plenul Senatului a adoptat marţi legea de aprobare a ordonanţei privind plata defalcată a taxei pe valoare adăugată: măsura intens promovată de guvern ar urma să fie obligatorie doar pentru companiile în insolvență și pentru cele care au întârzieri la plata TVA. Pentru cele din urmă, pragul de la care vor fi obligate să plătească TVA defalcat se situează în intervalul 500-1.500 de lei. Un prag mai nimerit pentru abuzul în serviciu, nu pentru firme, comentează la RFI consultantul fiscal Emilian Duca.  Plata defalcată a TVA-ului va afecta negativ mediul de afaceri și, mai mult, în forma actuală ar putea fi contrară normelor europene, după cum explică Emilian Duca:  O soluție de compromis care afectează în mod negativ mediul de afaceri. Nu s-ar fi justificat o astfel de măsură decât în situațiile în care există contribuabili al căror comportament  nu este de bună credință. Ar fi trebuit ca în legislația privind insolvența, respectiv cea privind executarea creanțelor bugetare să poată fi introduse niște măsuri speciale de supraveghere a operațiunilor lor. Și nu o introducere generalizată a acestui sistem. Pragul este extrem de mic. Mă gândesc că ar putea fi utilizat la abuzul în serviciu, nu în cazul societăților”, afirmă Emilian Duca.