Breaking News

Iaşiul revine pe harta competiţiilor de offroad din România

După o pauză de cinci ani, Iaşiul este din nou gazda unei competiţii majore de offroad, cu ocazia desfăşurării în perioada 2-5 noiembrie a Cupei „Adventure 4×4”, eveniment organizat de Asociaţia Club Sportiv „Adventure 4×4” Iaşi, Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Comisia Naţională de Offroad din România, în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi şi Land Rover. Competiţia reuneşte peste 30 de echipaje din întreaga ţară, care vor oferi ieşenilor un spectacol unic de cai putere şi îndemânare. Competiţia este structurată pe două clase de echipare a maşinilor şi dificultate a traseelor, „Standard” şi, respectiv, „Open Hard” şi constă în parcurgerea unor probe speciale (trial) amenajate şi delimitate cu bandă/jaloane/porţi şi a unor trasee pe teren accidentat, descrise pe suport clasic (road-book) şi/sau electronic (de tip track GPS) de către vehicule de teren cu dotări minime de echipare şi siguranţă pentru fiecare clasă, echipajele fiind formate din pilot şi copilot (navigator). „Concursul are ca scop promovarea tehnicilor de pilotaj 4×4, orientare GPS, deplasare pe teren accidentat, tehnici de salvare şi auto-recuperare, precum şi promovarea turistică a zonei”, a declarat Raimond Chelban, preşedintele Clubului „Adventure 4×4” Iaşi, organizatorul principal al manifestării, joi, în cadrul conferinţei de presă premergătoare debutului competiţiei. Startul oficial al concursului va fi dat vineri, 3 noiembrie, la ora 9.00, din faţa Palatului Roznovanu, de pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care echipajele se vor îndrepta spre releul din Bucium, unde este programat startul tehnic. În cea de-a doua zi, sâmbătă, 4 noiembrie, este programată proba super-specială („Trial”), de la Păun, completată apoi cu demonstraţia Land Rover, în cadrul Caravanei europene „Above & Beyound Tour”, care include echipamente speciale de testare. Pe parcursul a doă zile (sâmbătă şi duminică), vedeta îndrăgostită de adrenalină,  Roxana Ciuhulescu, se va alătura evenimentului, aceasta fiind recunoscută pentru pasiunea și experiența în automobilism și off-road. Premierea câştigărilor Cupei „Adventure 4×4” Iaşi este programată sâmbătă seara. Cei mai buni piloţi vor primi din partea organizatorilor premii în valoare de 3.000 de euro.  Competitia nu se va desfăşura pe drumurile publice, arealul de desfăşurare fiind extravilanul municipiul Iaşi, comunele limitrofe, islazuri şi păduri. Parcul tehnic  este organizat în parcarea din parcul situat vis- a -vis de Complexul „Hampton by Hilton Hotels” (parcarea Club RocknRolla). Organizatorii şi-au expriamt spetanţa ca evenimentul să devină unul anual şi reprezentativ pentru  judeţul Iaşi. “Sperăm ca în urma acestui concurs, Iaşiul să revină pe harta competiţiilor offroad din România, iar Cupa Adventure 4×4 să se transforme începând de la anul în etapă de Campionat Naţional”, a precizat Raimond Chelban, preşedintele Clubului „Adventure 4×4” Iaşi, organizatorul principal al manifestării. (Edmond Macri)