Proiect MAE care descurajează protestele. Amenzi triple, pedepse cu închisoarea şi atribuţii sporite pentru poliţişti

Ministerul de Interne a făcut public, joi, proiectul de lege privind statutul polițistului, iar una dintre modificări privește mărirea amenzii ce poate fi aplicată persoanelor care refuză să se legitimeze. Altele se referă la condițiile de conducere la secție și la forța fizică pe care o pot folosi organele de ordine. Pe legea acum în vigoare (Legea nr. 61/1991), pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), se sancționa cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei „refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”. Pe proiectul ministerului condus de Carmen Dan, aceeași contravenție va fi sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei. Potrivit unei alte prevederi, în cazul în care persoana este avertizată „să înceteze activitățile infracționale”, dar aceasta refuză, anumite contravenții se transformă în infracțiune și vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Este vorba despre următoarele contravenții, despre care inițiatorul proiectului spune că „tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil”, tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora, organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban. Tot infracțiune va deveni și „fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecințelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-și îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru: a) constatarea săvârșirii, în flagrant, de infracțiuni sau contravenții, b) ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor aflate într-o stare de pericol, c) legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat”. Infracțiunea se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. O altă infracțiune, pasibilă de pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă, va fi „întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”. (sursa: Digi24.ro)