Un bărbat înarmat cu un cuţit a luat un ostatic într-un centru pentru protecţia copiilor din localitatea Pfaffenhofen, în sudul Germaniei, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului cotidianului Express, preluat de realitatea.net. Jurnaliştii germani citează surse apropiate poliţiei, care susţin că femeia ţinută ostatică este rănită. O echipă specială de poliţie a ajuns la scena incidentului şi încearcă să negocieze cu atacatorul, potrivit presei germane. Se crede că ostaticul este o funcţionară de 31 de ani, iar atacatorul este un individ de 28 de ani, înarmat cu un cuţit, însă este posibil ca acesta să aibă şi alte arme asupra sa, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, scrie Mediafax. Poliţia a înconjurat clădirea şi încearcă să negocieze eliberarea ostaticului.