S-a deschis „enduranch”, locul din Iași care adună pasionații de offroad

Cu ocazia inaugurării singurului parc de aventură offroad din Moldova, Enduro Ranch a găzduit cea de-a a VIII-a ediție a Festivalului X-enduro Iași. Astfel, la evenimentul moto-turistic de recreere s-au înscris peste 50 de sportivi din Timișoara, Ploiești, Piatra Neamț, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Iași dar și din Republica Moldova. Prologul de sâmbătă a acoperit 1,5 km de obstacole artificiale și naturale (cauciucuri, parapeți, bușteni, ravene) iar întregul traseu de tip hard-enduro a acoperit în a doua zi, duminică, aproximativ 15 km. Traseele de enduro și hard-enduro inaugurate cu ocazia festivalului au fost amenajate cu sprijinul lui Orestte, coordonatorul clubului ieșean de motociclism X-Enduro. Circuitul de motocross testat de motocicliști la sfârșit de săptămână a fost realizat în urma colaborării cu frații Adrian și Julian Răduță. Traseul de motocross marca enduranch are o suprafață „hard-pack”, o lungime de 1.300 de metri, viraje și sărituri diverse – step-down, step-up, duble și valuri. Timpul de test pentru parcurgerea completă a traseului este de 1’38’’. Enduro Ranch este locul ideal pentru testarea propriei rezistențe și pe trasee 4X4, ATV/quad, mountainbike (free-ride, free-style și downhill) sau pe trasee de alergări. “Ca să poți avea rezultate într-un sport, în oricare sport, îți trebuie antrenament. Talentul și abilitățile pe care crezi că le ai, nu sunt de-ajuns. În plus, este important să înveți corect tehnicile de pilotaj de la începutul parcursului sportiv. De aceea cred că existența unui astfel de complex sportiv cum este Enduro Ranch poate ajuta motociclismul ca disciplină tehnică, mai ales că în partea aceasta a României nu este dezvoltat.” a declarat Mihail Cociu. Remintim că Mihail, prezent la Iași în prima zi de festival este multiplu campion de motocross în campionatele României, Republicii Moldova și Ucrainei, dublu campion european junior și senior și deținător al unui  loc 16 la o etapă de Campionat Mondial. De asemenea, a câștigat deja mai multe curse de motocross în Italia și Germania. La enduro a participat în 2017 în Campionatul Italiei unde a câștigat o etapă iar la prima etapă a Trofeului Husqvarna de anul acesta și-a adjudecat locul 3. (E.M.)