Scrisoare deschisă adresată premierului Mihai Tudose de membrii Comisiei de Dialog Social a Judeţului Iaşi

Membrii Comisiei de Dialog Social a Judeţului Iaşi au înaintat o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose, în care solicită includerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, programată pe 23 noiembrie, la Iaşi, a câtorva puncte legate de finanţarea unor obiective de investiţii pentru municipiul şi judeţul Iaşi şi, respectiv, pentru regiunea Moldovei.  „Ca ieșeni, suntem onorați de recunoașterea meritelor Iașului și ale regiunii noastre în realizarea Marii Uniri și salutăm toate inițiativele instituțiilor centrale de susținere a proiectelor și acțiunilor pentru evidențierea semnificației aparte a acestei zone istorice în crearea statului român modern. În acest context, considerăm că este important ca aceleași instituții centrale care recunosc importanța Iașului și a regiunii Moldovei în crearea României Mari, să se implice în mod direct în susținerea unor proiecte importante care ar putea aduce dezvoltare și prosperitate pentru această zonă, cât și pentru întreaga Românie”, se arată în documentul înaintat Guvernului de membrii Comisiei de Dialog Social. Proiectele propuse a fi discutate în cadrul şedinţei de Guvern de la Iaşi sunt legate, în primul rând, de construcţia autostrăzii Moldova – Transilvania, care urmează să lege vestul Europei de estul Europei, investiţie fundamentală pentru regiunea Moldovei, recunoscută ca atare de toate guvernele României din ultimii ani. „Realizarea acestui proiect va avea un impact major în reducerea sărăciei în această zonă a țării și va contribui în realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare 2017 – 2020 referitoare la dezvoltarea economică prin atragerea de investiții străine, creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea accesului populației la servicii de calitate și la resurse”, arată semnatarii scrisorii. Un alt proiect important îl reprezintă şoseaua ocolitoare a municipiului Iași. „Centru cultural, medical și educațional al regiunii, de câțiva ani și centru al industriilor creative și de IT, Iaşiul are mare nevoie de o șosea ocolitoare, având în vedere faptul că aici vin locuitori din întreaga regiune a Moldovei, iar poluarea cauzată de traficul rutier este o problemă care afectează nu numai sănătatea noastră, ci și angajamentele asumate de statul român în negocierile cu Uniunea Europeană. Este necesară finanțarea acestui obiectiv de investiții pentru realizarea/finalizarea unor lucrări, după cum urmează: Obiect 1 – Varianta trafic greu km 0+000 (DN 28) – km 13+905 (DJ 248), realizat 100%, receptionat în 2012, Obiect 2 – Varianta trafic greu, nod rutier 0+000 + iluminat intersecții aferente obiect 1 + parcare km 11+600 (DJ 248) – realizat 0%, Obiect 3 – Varianta trafic greu, sector km 19+690 – km 26+460 (Bd. Poitiers, nod rutier km 21+800 (intersecție cu DN 24), str. Trei Fântâni, nod rutier km 26+460 (intersecție cu DN 28), în curs de promovare procedura de achiziție proiectare și execuție, Obiect 4 – Varianta trafic usor, km 0+000-km 8+185 și penetrație cartier Dacia – realizat 0%„, subliniază în scrisoare membrii Comisiei de Dialog Social. Un alt treilea obiectiv major de investiţii este Spitalul Regional de Rrgențe, realizarea acestui proiect fiind foarte importantă, deoarece el ar aduce beneficii imense sistemului medical și locuitorilor din regiunea Moldovei. „Considerăm că acest proiect este strâns legat de realizarea proiectelor autostrăzii Moldova – Transilvania și a șoselei ocolitoare a municipiului Iași, toate aceste investiții aducând nu numai dezvoltare economică, socială, prosperitate, reducerea poluării, ci și speranța unui viitor în care copiii noștri să rămână să studieze și să muncească în această regiune”, se afirmă în documentul înaintat Executivului. Celelalte două proiecte avute în vedere de autorităţile locale se referă la finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Filarmonicii ieșene şi, respectiv, construcţia unei noi săli de  sport, care să poată acoperi şi alte funcţiuni, aşa cum se-ntâmplă şi în alte oraşe din România, în special Cluj. „Sprijinul dumneavoastră personal pentru realizarea proiectelor autostrăzii Moldova – Transilvania, a spitalului regional de urgențe, a unei noi săli de sport polivalente, pentru finalizarea lucrărilor la șoseaua ocolitoare a municipiului Iași, și pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Filarmonicii ieșene, ar putea face diferența dintre trecut și viitor şi ar reda speranţa întregii comunităţi din regiunea Moldovei într-un viitor mai bun, în care Guvernul României este aproape de toţi cetăţenii ţării, indiferent de zona în care locuiesc. Totodată, vă adresăm rugămintea ca pe ordinea de zi a ședinței de guvern care va fi la Iași, să aveți soluții pentru aceste obiective majore”, se precizează în încheierea scrisorii deschise, adresate de membrii Comisiei de Dialog Social a Judeţului Iaşi premierului Mihai Tudose. (E.M.)