Studenţii ieşeni, aşteptaţi să vină cu idei inovative şi propuneri de proiecte în domeniul eficienţei energetice

E.ON România, împreună cu instituţiile de învățământ superior și asociațiile studențești partenere, încurajează tinerii care urmează studii universitare să se implice și în 2018 în dezvoltarea domeniului energiei, utilizând și valorificând totodată informaţiile dobândite pe parcursul facultății. Luni, 6 noiembrie, s-a dat startul pentru înscrierile la Energy Challenge 2018 – competiție ajunsă în acest an la cea de-a IV-a ediţie, la care pot participa echipe studențești din toate centrele universitare din țară. Astfel, până în data de 22 decembrie a.c. sunt așteptate pe site-ul dedicat http://energychallenge.eon-romania.ro/ idei inovative și propuneri de proiecte din domeniul eficienței energetice, energiei verzi și digitalizării. Echipa Energy Challenge va fi prezentă în luna noiembrie a.c. în principalele universități din Cluj Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, Brașov, Ploiești, București și Craiova, pentru a oferi informaţii detaliate despre competiţie, precum şi pentru a răspunde la întrebările studenţilor. „Toate propunerile și ideile înscrise vor fi analizate de către un juriu format din specialiști în domeniul energiei, iar echipele finaliste vor beneficia de o săptămână de training pe teme de HR și dezvoltarea proiectelor la Energy Challenge Academy”, se precizează într-un comunicat de presă al E.ON. Marea finală va avea loc în luna aprilie a anului viitor, la Târgu Mureș, premiile pentru această ediţie fiind în valoare totală de circa 7000 de euro. Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei.  Competiția a debutat în 2015 pe plan local la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând până la acest moment peste o sută de studenţi. Din acest an se adresează studenților la zi de la toate facultăţile din România, nivelul licenţă şi master. Partenerii academici ai Energy Challenge sunt: Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică București, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, Universitatea din Oradea, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești. Asociațiile studențești partenere: ASFIC (Asociația Studenților Facultății de Instalații Cluj) și Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj Napoca. (E.M.)