Activitate susţinută a deputatului Petru Movilă în Parlamentul României, în luna octombrie

În luna octombrie, deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă a avut 21 de întrebări şi interpelări şi patru declaraţii politice susţinute de la tribuna Camerei Deputaţilor. Tot în luna octombrie, parlamentarul ieşean a fost iniţiator pentru un număr de şapte proiecte de lege. În privinţa întâlnirilor pe care le-a avut cu reprezentanţii societăţii civile, în luna octombrie, deputatul Petru Movilă a avut întrevederi cu liderii Sanitas, pe tema Legii salarizării, cu Asociaţia „Pro Decizii”, pe tema Legii vaccinării, şi a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Iaşi, precum şi la şedinţa Comisiei de Transporturi din Senat, pentru susţinerea proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş. În ceea ce priveşte interpelările, acestea au vizat, printre altele, situaţia manualelor auxiliare neacreditate din şcoli, achiziţia de ambulanţe noi la SAJ Iaşi, pbligaţia AAAS de a da în plată activul funcţional de la Fortus SA, implementarea unui program de vaccinare anti-HPV, cazurile de infecţie cu virusul West Nile, achiziţia a 3,000 de ambulanţe noi, sursa de finanţare a Fondului de risc pentru accidente de muncă şi boli profesionale, reabilitatea Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”, câte spitale din Iaşi funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu?, sporurile pentru personalul din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, elaborarea unei noi legi a educaţiei, transferul Institutului „Dr. I. Cantacuzino” la MAPN, stadiul studiilor de fezabilitate pentru Autostrada Iaşi – Tg. Mureş, care sunt monumentele din judeţul Iaşi care au fost reabilitate cu ocazia celebrării „Centenarului”, procedura de achiziţie a lucrărilor la şoseaua de centură a Municipiului Iaşi. Printre propunerile legislative iniţiate de deputatul Petru MOvilă în luna octombrie se numără cele privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii,  completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru,  modificarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri,  modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, completarea art.5 al Ordonanţei de Guvern nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, modificarea art.2 lit.b) din Legea nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor,  modificarea art.178 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Tot în luna octombrie, deputatul Petru Movilă a avut întâlniri în teritoriu cu cetăţenii din comunele Balş, Ţigănaşi, Răducăneni, Grozeşti şi oraşul Podu Iloaiei. (Edmond Macri)