Meleșcanu: România – un partener și prieten adevărat al Muntenegrului în parcursul european

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut marți convorbiri cu prim-ministrul muntenegrean, Dusko Markovic, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează la Podgorița.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, marți, AGERPRES, cei doi oficiali au discutat despre perspectivele europene și cooperarea bilaterală în cadrul NATO, stadiul cooperării bilaterale și evoluțiile recente regionale.

Ministrul Meleșcanu a exprimat satisfacția autorităților de la București pentru nivelul deosebit al raporturilor româno-muntenegrene și disponibilitatea de dinamizare a dialogului bilateral la nivel înalt guvernamental.

„Teodor Meleșcanu a subliniat că Muntenegru are în România un partener și un prieten adevărat și în ceea ce privește parcursul european, așa cum România a sprijinit accederea Muntenegru la NATO”, arată MAE.

MAE precizează că la întâlnire a fost trecută în revistă dinamica înregistrată în cadrul cooperării bilaterale și s-a exprimat deschiderea pentru identificarea de noi măsuri care să diversifice sectoarele de interes și contactele bilaterale.

Prim-ministrul Markovic a accentuat interesul Muntenegrului pentru domeniile științei și tehnologiei, turismului, asigurărilor sociale și creșterii interacțiunii economice dintre comunitățile oamenilor de afaceri din cele două state.

„Teodor Meleșcanu a arătat că România rămâne un susținător activ al Muntenegrului, al politicii de extindere, precum și al perspectivei europene neechivoce a Balcanilor de Vest, în conformitate cu criteriile și parametrii de aderare stabiliți”, menționează MAE.

În comunicat se mai arată că ministrul de Externe a reiterat disponibilitatea țării noastre de a oferi asistență pentru eforturile de reformă, inclusiv prin intermediul Fondului de mobilitate român pentru experții guvernamentali.

Meleșcanu a felicitat Muntenegru pentru opțiunile strategice europene și euro-atlantice, precum și pentru angajamentul dovedit pentru procesul de reformă.

„Edificarea statului de drept și a unor instituții solide va fi de natură să accelereze parcursul european al Muntenegru, care se poate constitui într-un model de urmat pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest”, se punctează în comunicat.

Ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat susținerea fermă a României pentru o Uniune Europeană puternică, solidă, coezivă. În ceea ce privește discuțiile privind viitorul Balcanilor de Vest, el a reiterat convingerea că asigurarea stabilității și securității regiunii trebuie să reprezinte o prioritate și un obiectiv comun al UE și NATO.

AGERPRES