Breaking News

Consilierii PNL cer demisia din funcţie a preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi cere demisia preşedintelui Maricel Popa, ca urmare a începerii de către  procurorii DNA a urmăririi penale asupra persoanei sale. „Comunicatul DNA de astăzi (marţi – n.r) confirmă o stare de fapt pe care consilierii judeţeni liberali au acuzat-o de la începutul mandatului lui Maricel Popa: avem la  vârful Consiliului Județean un conducător abuziv, amator, care acum este suspect într-un dosar de corupție. Grupul consilierilor judeteni al PNL Iași cere lui Maricel Popa să părăsească Consiliul Județean”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor liberali din Consiliul Judeţean Iaşi. În document se adaugă, de asemenea, faptul că Maricel Popa, „după ce a înregistrat eșec după eșec,  a schimbat directorii la Direcția Județeană de Drumuri mai des ca pe șosete, acum se poate lăuda cu un alt eșec major privind licitația eșuată pentru contractul de deszăpezire”. Reamintim că marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi a emis un comunicat în care anunţă că preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, care este în acelaşi timp şi preşedinte interimar al PSD Iaşi, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţia de abuz de serviciu într-un dosar care priveşte atribuirea unor lucrări de reparaţie, întreţinere şi, respectiv, de deszăpezire a drumurilor.