În perioada 9 – 11 noiembrie, Iaşiul va fi gazda celei de-a XII-a Conferințe Naționale de Bioetică, eveniment organizat de Societatea Română de Bioetică, în colaborare cu Asociația pentru Educație și Cercetare în Etică și Drept, Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași și a Colegiului Medicilor din România. Conferința are ca teme centrale “20 de ani de la Convenția de la Oviedo” și “Instituționalizarea bioeticii”. „Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când statele membre ale Consiliului Europei au semnat Convenția europeană privind drepturile omului în biomedicină (Convenția de la Oviedo, Spania), prin care se protejează demnitatea și identitatea ființei umane și care garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrității sale și al celorlalte drepturi și libertăți fundamentale față de aplicațiile biologiei și medicinei. Pentru România este important să analizăm modul în care, după ratificarea de către Parlament (2001), aceste principii sunt respectate în domeniul cercetării și al asistenței medicale. Vor fi discutate, în cadrul sesiunilor științifice ale conferinței, aspecte cu privire la modalitatea de implementare în România a Convenției, cu accent pe probleme de actualitate, cum ar fi etica vaccinării (vaccinarea obligatorie versus vaccinarea opțională), procesul de luare a deciziilor în situația finalului vieții, aspecte etice în terapia intensivă și medicina de urgență, aportul Bioeticii creștine precum și în îngrijirea holistică a pacienților cu prognostic sever în diferite specialități medicale. Se va analiza dacă, cu privire la problemele legate de biomedicină, în România se respectă principiul unei consultări reale a societății și existența unui aviz etic pe diferite reglementări, care pot aduce atingere demnității și libertății persoanei. De asemenea, instituționalizarea bioeticii este una dintre preocupările majore datorită impactului pe care crearea și buna funcționare a comisiilor de etică și a diferitelor instrumente de implementare a Bioeticii în mediul clinic, educațional și social îl au asupra promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărei persoane”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. La conferință vor participa peste 300 de persoane din țară și străinătate. Printre acestea, LAURENCE LWOFF – Head of Bioethics Unit, Human Rights Directorate, Council of Europe, IAN TOMA – The George Washington University (Washington DC, USA), Department of Medicine, Division of Genomic Medicine, RODICA GRAMMA – Școala de Management în Sănătate Publică, U.S.M.F. ”Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova şi ADINA PORTARU – Legal Counsel for ADF International in Belgium. (E.M.)