MADR: 195 de legumicultori și-au primit banii pentru roșiile cultivate în ciclul II de producție

Un număr de 195 de beneficiari ai programului de susținere a tomatelor cultivate în spații protejate din ciclul II au fost plătiți cu suma de 2,62 milioane de lei, iar în perioada imediat următoare vor intra la plată alți 52 de legumicultori, cu 1,94 milioane de lei, a anunțat, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

De asemenea, marți, 7 noiembrie 2017, au mai fost primite la MADR alte 197 de cereri pentru suma de 2,65 milioane de lei.

„Odată cu începerea celei de-a doua etape a programului guvernamental de sprijin pentru tomatele românești, inspectorii fitosanitari au demarat prelevarea de probe în vederea expedierii acestora către Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București și către cel regional din Mureș. Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea. Producătorii agricoli români susținuți prin programul de sprijin guvernamental să cultive tomate în spații protejate dau dovadă de seriozitate și cumpătare în ceea ce privește utilizarea optimă și în condiții de siguranță a produselor de protecție a plantelor”, precizează MADR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 de metri pătrați, să obțină o producție de minimum două kilograme de tomate/metrul pătrat, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 de kilograme dovedită cu documente justificative.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat recent că peste 9.500 de producători s-au înscris în acest an în programul de tomate lansat de Ministerul Agriculturii, însă rezultatele se vor vedea „în timp și în balanța comercială a acestui produs”.

„Nu ne așteptam la un rezultat atât de bun, dar pentru că mulți producători de legume au văzut că au primit banii în primul ciclu au creat spații noi și așteptăm ca în lunile următoare să vedem tomatele pe piață. Programul are două etape legate de ciclul de producție. Primul s-a încheiat și 4.378 de producători care s-au înscris în program au cultivat, au produs, au vândut, au desființat cultura și au încasat și banii în momentul în care au putut aduce la minister deconturile pentru cantitatea de 2.000 de kilograme pe care trebuia obligatoriu să o vândă ca să beneficieze de subvenții. Ciclul II înseamnă producerea de tomate în perioada octombrie, noiembrie și decembrie și în acest ciclu s-au înscris și au plantat și acum valorifică produsele mai mult de 4.000 de legumicultori. O parte au vândut cantitatea de 2.000 de kilograme, iar 33 de producători au depus deja deconturile, urmând ca și ceilalți să o facă pentru a-și lua banii”, a precizat Daea, pe 30 octombrie.

Potrivit datelor statistice prezentate în conferință, România importă de 280 de ori mai multe roșii față de cât exportă. Numai în 2016, valoarea exporturilor s-a cifrat la 250.000 de euro, în timp ce importurile au sărit de 70,1 milioane de euro.

AGERPRES