Șeful IȘMB: În Capitală, din 421 de unități de învățământ de stat, doar 43 au autorizație ISU; restul – în avizare

În Capitală, din cele 421 de unități de învățământ de stat, doar 43 au autorizație ISU, restul fiind în procedură de avizare, a declarat șeful IȘMB, Florin Lixandru, la finalul evenimentului dedicat prezentării Raportului privind starea învățământului din municipiului București pentru anul școlar 2016 – 2017.

„Avem o statistică cu privire la numărul de clădiri în care-și desfășoară activitatea unitățile de învățământ din municipiul București. Sunt 913 corpuri de clădire în care-și desfășoară activitatea cele 643 de unități de învățământ din municipiul București, atât de stat, cât și particulare. Există o situație detaliată cu anul în care au fost construite, cu ultima reabilitare care a avut loc, (…) situație statistică completată în aplicația pe care ministerul a pus-o la dispoziție Inspectoratului Școlar. (…) În majoritatea unităților de învățământ sunt asigurate condițiile pentru buna funcționare și prezintă siguranță pentru elevi. Ceea ce s-a vehiculat în mass-media, vizavi de lipsa avizelor sau autorizațiilor ISU, (…) într-adevăr, în municipiul București, din cele 421 de unități de învățământ de stat, doar 43 au autorizație din punct de vedere ISU. Cele care nu au această autorizație nu înseamnă că prezintă un risc pentru siguranța elevilor și a personalului acelor unități de învățământ. Restul unităților sunt în procedură de avizare”, a spus Florin Lixandru, întrebat de presă dacă elevii sunt în siguranță în unitățile de învățământ din Capitală.

El a adăugat că avizarea este un proces de durată, pentru că primirea avizului este condiționată de anumite standarde impuse de legislația actuală.

„Îndeplinirea acestor standarde necesită timp și, bineînțeles, investiții. Este vorba de lucrări care ar trebui să se efectueze. Au început, deja, aceste lucrări în unitățile de învățământ, așteptăm o prelungire a termenului cu privire la obligativitatea obținerii acestor avize, respectiv autorizării, pentru că vorbim de două aspecte distincte. Vorbim de avizare, acolo unde s-au făcut verificări și s-a constatat că acea clădire nu îndeplinește anumite criterii pentru a primi autorizație ISU, s-a demarat lucrarea pentru aducerea la standardele cerute, s-a obținut avizul pentru securitatea la incendiu, iar după finalizarea lucrării urmează a se reverifica și a se obține autorizația”, a explicat Lixandru.

Inspectorul general școlar al Capitalei a participat, luni, la evenimentul dedicat prezentării Raportului privind starea învățământului din municipiului București pentru anul școlar 2016 — 2017.

AGERPRES