Cetăţean sârb, declarat indezirabil în România, după ce a spionat baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a cetățeanului sârb Bratislav Zivkovic, care ar fi spionat baza militară de la Mihail Kogălniceanu.  „Această organizație este cunoscută ca fiind una paramilitară, cu orientări naționalist-șoviniste. În perioada 2014-2015, cetățeanul sârb Bratislav Zivkovic a participat de partea separatiștilor pro-ruși, alături de alți voluntari ruși, membri ai aceleiași organizații. În cursul anului 2017, Bratislav Zivkovic s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activități de scurgere de informații care, potrivit cadrului legal constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Zivkovic a întreprins acte preparatorii de procurare și transmitere a unor secrete de stat unei puteri sau organizații străine, ori agenților acestora, și constituirea de rețele informative pe teritoriul României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea.  „Zivkovic a manifestat interes pentru obținerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică și obiectivele militare naționale, cât și ale aliaților, amplasate în sud-estul României cu intenția de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acțiunile cetățeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităților de spionaj”, a mai spus  Ovidiu Marincea.  El a precizat că măsurile specifice întreprinse de Direcţia Generală Contraspionaj din cadrul SRI au condus la prevenirea exfiltrării de informaţii clasificate de natură să afecteze interesele de securitate naţională. „Cetăţeanul sârb nu a reuşit să intre în posesia niciunui document sau informaţie clasificate. Evaluarea SRI arată că prezenţa lui constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public cu propunere de declarare ca indezirabil”, a afirmat Ovidiu Marincea. (sursa: Antena 3)