Măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt evaluate pozitiv de conducerea PSD, reunită vineri la Băile Hercuane. Potrivit unui document oficial, au fost îndeplinite 100 din obiectivele acestui program, iar la unele au fost depăşite previziunile. În textul prezentatse arată că mai mulţi parametrii economici prognozaţi au fost depăşiţi. De exemplu, creşterea economică înregistrată anul acesta este de 7% faţă de cea prognozată de 5,5%. De asemenea, PIB este mai mare faţă de estimări. Social-democraţii prezintă în document evaluări ale FMI, OECD şi ale Comisiei Naţionale pemntru Prognoză unde România este situată în fruntea clasamentului economic mondial. Alţi parametri prezentaţi sunt deficitul bugetar mai mic de 3% şi o diminuare a datoriei guvernamentale. În raportul prezentat la Băile Herculane se arată crearea a peste un sfert de milion de noi locuri de muncă şi creşterea salariilor în sănătate, educaţie şi cultură. Social-democraţii au mai abordat şi Legea proiectului bugetului de stat pentru anul viitor. (sursa: RRA)