Liga Campionilor: CSM Bucureşti – Vistal Gdynia 34-22 (17-14)

Handbalistele de la CSM Bucureşti au tras cortina peste prima jumătate a sezonului de Champions League, cu o victorie categorică, obţinută duminică după amiază pe teren propriu, în faţa polonezelor de la Vistal Gdynia, scor 34-22. A fost un meci controlat de la un capăt la altul de jucătoarele pregătite de Helle Thomsen, niciun moment echipa poloneză nereuşind să conteste supremaţia CSM-ului. Gdynia a condus o singură dată, chiar în debutul partidei, cu 1-0, după care CSM s-a instalat la cârma jocului, impunând ritumul. La pauză, CSM a intrat la cabine cu trei goluri în avantaj, scor 17-14, după un forcing de final început de la 14-13. Gdynia a început partea secundă cu două reuşite la rând, prin care scorul s-a strâns la 17-16, dar a fost ultimul moment în care CSM a resimţit o presiune în acest meci. Finalul a fost unul lipsit de emoţii, campioana României impunându-se de o manieră categorică. Cinci victorii şi o înfrângere este bilanţul pentru CSM Bucureşti în prima parte a sezonului de Champions League. (sursa: www.onlinesport.ro)