România a înregistrat în acest an recorduri istorice la nouă culturi agricole, ceea ce arată dimensiunea potenţialului de care dispunem, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la o dezbatere de specialitate. „La cultura porumbului, acum 27 de ani, era o producţie de aproape trei tone de porumb boabe la unitatea de suprafaţă. Sigur, în evidenţele noastre introduceam şi indicatorul de porumb ştiuleţi pentru a fi mai expresivi în dorinţa de a demonstra ce se poate în ţară. Dar, în prezent, tot datorită cercetării şi nu numai, putem astăzi să spunem că România realizează cea mai mare producţie de porumb din istorie”, a subliniat ministrul Agriculturii. Şi în privinţa producţiei de grâu, Petre Daea susţine că o producţie de 8-10 tone la hectar realizată în unele unităţi agricole a fost posibilă numai cu ajutorul cercetării agricole, „care a continuat indiferent de opreliştile vremii”. Ministrul de resort a precizat de nenumărate ori în spaţiul public că „anul 2017 este unul excepţional, fără precedent, cu producţii istorice pe care România nu le-a mai realizat până în prezent”, la grâu, rapiţă, mazăre, orz, orzoiacă şi floarea soarelui, iar la toate acestea, în mod sigur, se vor adăuga recolta de porumb boabe şi încă alte două producţii. (sursa: RRA)
Related Articles
Atac cu macetă lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo: doi oameni sunt în stare gravă
25 septembrie 2020 18:02
Check Also
Close
-
Afumarea produselor de sezon, permisă doar în locurile special amenajate18 decembrie 2017 15:27