Confederația Națională Sindicală ‘Cartel Alfa’ se alătură Blocului Național Sindical (BNS) la mitingul anunțat pentru data de 12 decembrie împotriva măsurilor fiscale ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, informează Cartel Alfa, într-un comunicat remis AGERPRES.
De asemenea, cele două federații sindicale își unesc eforturile cu cele ale societății civile și recomandă tuturor membrilor să participe și la protestele organizate duminică, 26 noiembrie, atât în București, cât și în țară.
Reprezentanții Cartel Alfa solicită parlamentarilor să respingă OUG 79/2017 privind modificările aduse la Codul fiscal și anunță că vor susține orice manifestație care urmărește blocarea transferului de contribuții de la angajator la angajat.
„Fidelă principiilor transparenței legislative și a actului de guvernare, credem că este necesară sancționarea oricărui derapaj, concretizat în acte normative care nu rezultă dintr-o consultare reală și o deliberare publică, o consultare care să preceadă procedura de adoptare, și nu invers. În același timp, ne dorim includerea pe agenda publică, ca priorități pentru cetățeni, teme importante, precum trecerea contribuțiilor sociale în sarcina lucrătorilor și distribuirea injustă a sarcinii fiscale, eliminarea blocajelor legislative actuale privind dreptul de asociere și de negociere colectivă, blocaje care afectează direct posibilitatea lucrătorilor de a-și îmbunătăți condițiile de muncă și salarizare prin acțiune colectivă. În data 12 decembrie, CNS Cartel Alfa se va alătura colegilor din Blocul Național Sindical la mitingul împotriva măsurilor fiscale și invită, la rândul său, celelalte organizații ale societății civile și toți cetățenii să se alăture”, spun reprezentanții federației sindicale.
De asemenea, Biroul Executiv al BNS a decis să-și unească eforturile cu cele ale societății civile pentru abrogarea prevederilor OUG 79/2017 ce vizează transferul contribuțiilor de la angajator la angajat și pentru modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social.
„Biroul Executiv BNS a decis în unanimitate ca în data de 12 decembrie 2017 să aibă loc la București o amplă manifestație de protest. Acțiunea de protest va consta într-un marș ce se va desfășura între sediul Avocatului Poporului și Curtea Constituțională. România este astăzi, în anul 2017, în situația în care nu mai poate avea nici negocieri și nici contracte colective la nivel național sau de sector, ca urmare lucrătorii sunt din ce în ce mai puțin protejați, riscul de sărăcie a crescut, iar diferențele între săraci și bogați s-au accentuat”, se arată într-un comunicat al BNS, remis miercuri AGERPRES.
Reprezentanții BNS susțin că de la 1 ianuarie salariații sunt lăsați la voia întâmplării, povara responsabilității sociale fiind dusă doar de salariați.
„Salariații sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile, dar și pentru solidaritate cu persoanele vulnerabile”, precizează BNS.
În acest context, Biroul Executiv al BNS a decis să se alăture protestelor organizate de societatea civilă, atât în București, cât și în țară, în data de 26 noiembrie și recomandă tuturor membrilor BNS să participe la aceste mișcări.
„Obiectivele principale sunt retragerea OUG 79/2017 privind modificările aduse Codului Fiscal, respectiv a prevederilor ce vizează trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, adoptarea în regim de urgență a modificărilor ce trebuie aduse Legii 62/2011, precum și modificările aduse legilor justiției”, spun reprezentanții BNS.
Calendarul acțiunilor de protest, precum și locațiile în care se vor desfășura, vor fi comunicate joi, 23 noiembrie 2017.
AGERPRES