Breaking News

Condamnarea lui Ratko Mladic la închisoare pe viață, salutată de comunitatea internațională

Condamnarea fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) a fost salutată miercuri de întreaga comunitate internațională, relatează agențiile internaționale de presă.

La Geneva, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al-Hussein, a estimat că Mladic este ‘chintesența răului’ și că sentința dictată miercuri contra lui reprezintă o ‘victorie capitală pentru justiție’.

”Verdictul de astăzi este un avertisment pentru autorii unor astfel de crime că ei nu vor scăpa de justiție, indiferent de cât de puternici ar putea fi sau de cât de mult va dura urmărirea lor”, a declarat Zeid Ra’ad al-Hussein.

Uniunea Europeană a afirmat că sentința dictată contra lui Ratko Mladic se referă la ‘unele dintre cele mai întunecate și cele mai tragice evenimente’ din istoria recentă a Europei.

”A face dreptate și a combate impunitatea pentru cele mai oribile crime reprezintă o obligație umană fundamentală”, a menționat un purtător de cuvânt al UE.

De asemenea, blocul comunitar a lansat un apel către țările din Balcanii Occidentali să lucreze împreună pentru ‘reconciliere, cooperare regională și relații de bună-vecinătate’.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia TPIY, subliniind că ea ‘arată că statul de drept funcționează și că cei vinovați pentru crime de război sunt aduși în fața justiției’.

”NATO a ajutat la încheierea acestui capitol întunecat din istoria Europei. Sper ca decizia de astăzi să contribuie la pacea și reconcilierea în regiune”, a spus el.

Germania a salutat sentința dată de TPIY contra generalului Rakto Mladic, pe care o consideră o ‘contribuție importantă la aducerea în fața justiției a celor care au comis crime groaznice în fosta Iugoslavie în anii ’90’.

Purtătoarea de cuvânt a diplomației germane, Maria Adebahr, a afirmat că guvernul de la Berlin va continua să susțină consolidarea dreptului internațional, în particular a dreptului penal internațional.

Pe de altă parte, premierul croat Andrej Plenkovic a estimat că sentința dictată de TPIY contra lui Mladic este una adecvată, dar și-a exprimat regretul că decizia nu a inclus crimele de război comise în Croația de Armata populară iugoslavă (JNA) sub comanda lui Ratko Mladic în toamna lui 1991 și începutul lui 1992.

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, supranumit ‘Măcelarul din Balcani’, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viațăde Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în 10 din cele 11 capete de acuzare, printre care genocid în masacrul din 1995 de la Srebrenica, când au fost uciși 8.000 de băieți și bărbați musulmani, și crime împotriva umanității.

În vârstă de 74 de ani, Ratko Mladic a fost găsit vinovat și pentru crime de război, în special pentru rolul său în asediul asupra orașului Sarajevo, în timpul războiului din 1992-1995 din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate. El a fost achitat de acuzațiile de genocid în alte zone.

Decizia privind genocidul de la Srebrenica a fost a treia împotriva unor ofițeri bosniaci sârbi, alți doi fiind condamnați pentru ajutor și complicitate.

AGERPRES