Ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi, este audiata de comisia de ancheta, in Bucuresti, marti, 30 iunie 2009. Monica Iacob Ridzi a sosit la audierea in Comisia parlamentara de ancheta, in conditiile in care aceasta a solicitat Camerei Deputatilor, luni, sa ia act de incetarea de drept a anchetei parlamentare, ca urmare a declansarii procedurilor judiciare penale de catre DNA. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

Monica Iacob Ridzi ar putea fi eliberată din închisoare

Monica Iacob Ridzi ar putea fi, de miercuri, din nou un om liber. După aproape trei ani petrecuţi în spatele gratiilor, judecătorii clujeni decid dacă fostul ministrul al Tineretului şi Sportului poate fi eliberat condiţionat, anunţă Antena 3. Ridzi a fost condamnată la închisoare pentru festivităţile organizate de ziua tineretului în 2009, care au păgubit statul cu sute de mii de euro. De-a lungul timpului, fostul ministru a făcut mai multe cereri de întrerupere a pedepsei din motive medicale şi a formulat chiar o cerere de graţiere către preşedintele Klaus Iohannis. Toate i-au fost însă respinse. Ridzi a fost condamnată la închisoare pentru festivităţile organizate de ziua tineretului în 2009, care au păgubit statul cu sute de mii de euro. Ridzi a fost condamnată la închisoare pentru festivităţile organizate de ziua tineretului în 2009, care au păgubit statul cu sute de mii de euro. De-a lungul timpului, fostul ministru a făcut mai multe cereri de întrerupere a pedepsei din motive medicale şi a formulat chiar o cerere de graţiere către preşedintele Klaus Iohannis. Toate i-au fost însă respinse.