BNR: Foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță, în timp ce grupuri restrânse au acumulat avuții

Topul societății cuprinde grupuri restrânse de cetățeni care au acumulat avuții foarte importante, la polul celălalt foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță, reiese dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Florin Georgescu.

‘Înțelegem conceptual și operațional nevoia acumulării rapide de capital pentru asigurarea unei stabilități în creștere a democrației din România. În condițiile unui produs intern brut limitat an de an, această asimetrie libertate — răspundere a generat o repartiție total inechitabilă a PIB concretizată într-o polarizare socială accentuată. În topul societății se regăsesc grupuri restrânse de cetățeni care au acumulat avuții foarte importante, iar la polul celălalt foarte mulți oameni au adunat numai sărăcia și lipsa de speranță’, se arată în document.

Conform prezentării prim-viceguvernatorului, în România, capitalul, profiturile și avuția s-au format, în mare măsură, după 1989, ca urmare a acordării către diferite grupuri de interese, prin legi, a unor libertăți nelimitate în condiții de răspunderi limitate.

‘Aceasta, din graba de a crea condiții pentru acumularea cât mai rapidă de capital de către cei creativi și inventivi, cunoscând că, așa cum afirma Benjamin Constant (1819), democrația actuală, spre deosebire de cea antică, bazată pe sclavie și războaie perpetue, se fundamentează pe capital. Dar, din nefericire, pe lângă persoanele creative și inventive, au acumulat mult capital, în mod ilegal și imoral, numeroși specialiști în inginerii economico-financiare’, susține Georgescu.

Este necesară conștientizarea, de către elite și decidenții politico-administrativi, arată prezentarea, a faptului că se impune corectarea cât mai rapidă a cadrului juridic, după modelul țărilor europene dezvoltate, prin introducerea de prevederi care să asigure aplicarea, în mediul de afaceri, a constrângerilor bugetare tari, specifice economiei de piață funcționale.

‘Legea se impune a stipula cu claritate condiții privind asigurarea seriozității cu care antreprenorii se angajează în afaceri (nivel adecvat al capitalului social inițial și obligativitatea menținerii acestuia pe durata de funcționare a firmei), precum și prevederi concrete referitoare la condițiile ieșirii rapide (exit) de pe piață a firmelor decapitalizate, ai căror proprietari nu mai au capacitatea financiară sau dorința de a investi prin aport de capital nou, desigur, cu stabilirea modului de conciliere cu creditorii acestor societăți comerciale.Totodată, este necesar să se desemneze instituțiile statului responsabile cu aplicarea fermă a cadrului juridic, astfel îmbunătățit, care normează activitatea firmelor și să se actualizeze, de asemenea, nivelul capitalului minim pentru firmele organizate ca SRL în România, în vederea întăririi bazei de capital a economiei reale’, menționează sursa citată.

AGERPRES