Kelemen Hunor: Reducerea cotei unice de impozitare pe venit de la 16 la 10% înseamnă o scădere veniturilor autorităților locale

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că reducerea cotei unice de impozitare pe venit de la 16 la 10% înseamnă o scădere cu 37,5 procente a veniturilor autorităților locale.

„Una dintre problemele cu care ne vom confrunta se află la nivelul administrației locale. Vorbim de niște cifre astronomice în minus, mai ales la nivelul municipiilor reședință de județ și a celorlalte orașe mari și mijlocii din toate județele țării. Reducerea cotei unice de impozitare pe venit de la 16 la 10% înseamnă o scădere cu 37,5 procente a veniturilor autorităților locale. (…) Noi propunem modificarea legislației fiscale înainte de dezbaterea bugetului pe 2018, o modificare prin care impozitul pe venit rămâne în întregime la dispoziția autorităților locale cu o repartiție în felul următor: 66,8% pentru consiliile locale, 18% pentru consiliile județene și 15,2% pentru echilibrare, iar modificarea trebuie operată în legea finanțelor publice locale și nu în legea bugetului. Guvernul trebuie să vină și cu alte mecanisme, probabil sume defalcate din TVA, altfel autoritățile locale vor sărăci din ce în ce mai mult. Poate vor fi obligate să închidă instituții locale și servicii publice importante pentru comunități”, a spus Kelemen Hunor la dezbaterea moțiunii de cenzură în plenul Parlamentului.

El a adăugat că este nevoie, de asemenea, și de reducerea birocrației.

„Opoziția bine face că depune o moțiune de cenzură. Este un instrument constituțional de control și chiar de schimbare de Guvern cu toate că am rămas perplex când am văzut că un partid liberal critică măsurile fiscale neoliberale adoptate de un Guvern de stânga. Eu credeam că îl veți aplauda pe premier în picioare. Totuși, dacă vrei să dai jos Guvernul, vrei să găsești parteneri, vrei să fii credibil în acest demers, e musai să faci un efort puțin mai mare, trebuie să spui ce vei face după ce cade Guvernul, trebuie să spui în ce direcție vrei să duci țara și trebuie să propui și un premier. Analizând toate acestea, din cauza motivelor arătate nu îi putem susține pe inițiatorii moțiunii de cenzură. În același timp suntem de acord că există multe semne de întrebare, este nevoie de multă corecție, de predictibilitate, de stabilitate și mai multă încredere și dialog. Deci nu putem vota nici alături de coaliția de guvernare, mai ales că ar fi extrem de bizar să votăm împotriva moțiunii noi, în situația în care ei lipsesc de la vot. Ne vom abține la vot, vom introduce ambele bile în urna neagră”, a spus acesta.

AGERPRES