Polițiști greci vor fi desfășurați pe aeroporturile germane împotriva migrației ilegale

Polițiști greci vor fi desfășurați în Germania pentru a întări controalele aeroportuare, după ce pe aeroporturi germane au fost interceptați sute de migranți ce veneau din Grecia cu acte false, a declarat joi pentru AFP o sursă a poliției.

Începând cu săptămâna viitoare, ofițeri de legătură greci vor fi desfășurați pe aeroporturile din Frankfurt și Munchen, pentru a facilita controalele de pașapoarte, potrivit acestei surse.

Această decizie vine după o plângere a ministrului de interne al Germaniei, potrivit căruia circa 1.000 de persoane ce călătoreau dinspre Grecia cu documente falsificate au fost interceptate între ianuarie și octombrie pe aeroporturi germane.

Potrivit sursei din cadrul poliției, autoritățile germane nu au furnizat Atenei detalii precise asupra acestor persoane care au călătorit dinspre Grecia cu acte false în ultimele zece luni, ceea ce i-ar fi putut permite Atenei să le verifice antecedentele.

Poliția greacă intervine regulat împotriva bandelor specializate în falsificarea de acte, care acționează în principal la Atena și furnizează astfel de documente solicitanților de azil care vor să plece din țările lor.

În ultimele zile, poliția aeroportuară germană a întărit aceste controale, chiar și față de cetățenii germani ce se întorc din Grecia, a precizat sursa din cadrul poliției.

Mass-media germane au acuzat recent Grecia — care a primit anul trecut circa 60.000 de refugiați și migranți pe teritoriul său — că se preface că nu vede solicitanții de azil ce se strecoară dincolo de teritoriul său. Aceste acuzații au fost respinse cu fermitate de Ministerul Migrației al Greciei.

Germania este o destinație privilegiată pentru miile de migranți prinși în capcană în Grecia după ce mai multe state europene și-au închis frontierele anul trecut.

AGERPRES