ICR: Concerte, expoziții și recitaluri de poezie dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României

Reprezentanțele Institutului Cultural Român (ICR) din străinătate organizează ample manifestări culturale, concerte și expoziții cu prilejul sărbătorii Zilei Naționale.

ICR Beijing a organizat, în perioada 24-28 noiembrie, evenimentul „Muzică și joc românesc la Beijing”, care a cuprins expoziția de obiecte tradiționale românești, concertul formației Aud Band, dansuri populare românești și un recital de poezie.

ICR „Titu Maiorescu” de la Berlin și Ambasada României în Republica Federală Germană vor realiza un dublu eveniment de anvergură — omagierea a 100 de ani de la nașterea compozitorului și pianistului Dinu Lipatti și organizarea Zilei Naționale a României la Berlin. Astfel, în data de 7 decembrie va avea loc un concert de muzică clasică, iar în sala de concert va fi prezentată o expoziție dedicată lui Dinu Lipatti, realizată de Muzeul „George Enescu” din București.

ICR de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul țărilor de Jos, va organiza un concert de muzică de cameră susținut de cvartetul condus de violonista Irina Simon-Renes, dedicat compozitorului român George Enescu, la Biserica De Nieuwe Badkapel din Scheveningen, în data de 30 noiembrie. De asemenea, în data de 28 noiembrie va avea loc concertul Divine: Omagiu Maria Tănase, susținut de solista Oana Cătălina Chițu și ansamblul ei, la Abația Neumünster Luxemburg.

* În data de 29 noiembrie, ICR Budapesta și Consulatul General al României la Seghedin vor celebra Ziua Națională a României printr-un concert susținut de Ansamblul folcloric „Cununița” al Universității de Vest „Vasile Goldiș” Sântana — Arad.

În data de 4 decembrie, va avea loc un concert organizat în colaborare cu Ambasada României, susținut de Trupa Nightlosers la Hotelul Marriott din Budapesta. Trupa Nightlosers va interpreta o selecție de piese de pe ultimele albume lansate.

* ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova și Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici”, va prezenta un concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României, în data de 28 noiembrie la sediul filarmonicii, susținut de violonistul român Francesco Ionașcu și de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchievici”, sub bagheta dirijorului Mihai Agafița.

ICR „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul împreună cu Consulatul General al României la Istanbul propun organizarea unui concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, în data de 5 decembrie, în Sala de concerte Cemal Reșit Rey. În perioada 29 noiembrie — 4 decembrie, la Catedrala Franciscană „Sf. Anton” și la Biserica Ortodoxă Sf. Muceniță Parascheva, vor avea loc două concerte susținute de Grupul „Vlahos”.

În data de 28 noiembrie se va deschide expoziția de artă tradițională românească, realizată în colaborare cu Consulatul General al României la Istanbul și Comunitatea Ortodoxă Română din Istanbul.

ICR de la Lisabona organizează, pe 29 noiembrie, în Salonul Nobil al Academiei de Științe, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză, un concert de gală dedicat Zilei Naționale, în interpretarea unui cvartet format din patru artiști români prestigioși, rezidenți în Portugalia: Constantin Sandu (pian); Radu Ungureanu (vioară); Ceciliu Ovidiu Isfan (violă); Laurențiu Ivan-Coca (vioară).

ICR Londra va prezenta, în data de 28 noiembrie, la Cadogan Hall, concertul extraordinar „Lipatti 100” pentru a marca Centenarul Lipatti, Ziua Națională și Centenarul Marii Uniri. Concertul va fi susținut de solista Alexandra Dăriescu și Royal Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Un alt eveniment cu ocazia celebrării Zilei Naționale va fi concertul de muzică clasică (canto) din cadrul seriei „Concertelor Enescu”, susținut de soprana Andreea Soare, tenorul Florin Guzgă și de pianistul Philip Richardson în data de 7 decembrie la sediul Institutului.

ICR Madrid, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, își propune sărbătorirea Zilei Naționale a României la Madrid printr-un eveniment de diplomație culturală care să cuprindă un concert susținut de violoncelistul Andrei Kivu și de pianista Mara Dobresco în auditoriul Muzeului Lazaro Galdiano din Madrid (30 noiembrie), urmat de o recepție și un masterclass susținut de Andrei Kivu în data de 1 decembrie la Conservatorul din Madrid (El Real Conservatorio Superior de Música de Madrid).

În perioada 1-11 decembrie, ICR Madrid va organiza o expoziție de măști tradiționale românești în sala Mănăstirii Franciscane de Călugări „San José” din Brihuega, în cadrul expoziției „Instantanee de iarnă. Măști și costume tradiționale” ale fotografului Florin Andreescu și un spectacol lectură în limba spaniolă, în interpretarea actorului spaniol Ramiro Melgar, după o poveste românească.

* Totodată, ICR Madrid în colaborare cu Primăria orașului Gernika-Lumo și Asociația culturală „1 Decembrie” propune expoziția „Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini”, în perioada 27 noiembrie — 11 decembrie, în orașul cu valoare simbolică Gernika (Guernica).

ICR New York, în colaborare cu Ambasada României în SUA, organizează un recital susținut de soprana Andreea Soare, solistă a Operei Naționale din Paris, acompaniată la pian de Yoan Hereau la Weill Recital Hall — Carnegie Hall, în data de 29 noiembrie.

ICR Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Franceză, organizează cea de-a IX-a ediție a Săptămânii filmului românesc la Paris, între 5 și 12 decembrie, ediție care va avea loc în premieră la Cinéma Le Lincoln, în apropierea Champs-Elysées. Săptămâna filmului românesc de la Paris va prezenta publicului francez ultimele noutăți cinematografice românești, fiind vorba de filme produse în 2016-2017, implicând 16 proiecții pe parcursul a opt zile, cuprinzând 14 lungmetraje artistice, dintre care un film classic și două filme documentare. Vor fi susținute inclusiv dezbateri cu regizorii sau membrii echipei de filmare sau actori, precum și cu invitații. Invitatul de onoare al Săptămânii de film va fi scriitorul și filmologul Cristian Tudor Popescu, iar dezbaterile vor fi moderate de producătorul de film Dan Burlac.

ICR Praga va marca Ziua Națională a României printr-un concert susținut de grupul folcloric vocal-instrumental „Fiii Putnei”, în data de 4 decembrie, pe scena amplasată în aer liber în centrul capitalei cehești cu ocazia Târgului de Crăciun de la Praga. De asemenea, în ziua de 3 decembrie, acest grup folcloric va susține un concert de colinde de Crăciun din zona Bucovinei la Biserica Românească de la Praga după slujba de duminică.

Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană, Ministerul român al Apărării Naționale și Ministerul italian al Apărării, sprijină organizarea concertului susținut de fanfara Muzica Reprezentativă a Armatei din România și de fanfara „Legione Allievi Carabinieri di Roma”, la Auditorium Parco della Musica din Roma, în data de 29 noiembrie.

ICR de la Stockholm va organiza un concert susținut de Cvartetul Arkadia, care va avea loc în data de 28 noiembrie la Filarmonica Regală din Stockholm.

ICR de la Tel Aviv va găzdui la sediu, în perioada 27 noiembrie — 19 ianuarie 2018, expoziția de pictură și grafică „Magia penelului”, semnată de artistul israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006). De asemenea, va organiza un eveniment muzical, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel, în data de 27 noiembrie, la Muzeul de Artă din Tel Aviv.

ICR Varșovia susține organizarea unui recital de vioară și pian cu o dublă semnificație: omagierea creației pianistului, compozitorului și pedagogului român Dinu Lipatti, la aniversarea a 100 de ani de la naștere și sărbătorirea Zilei Naționale a României. Recitalul va avea loc la Varșovia, în data de 2 decembrie, la Palatul de pe Insulă (Palac na Wyspie).

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția va organiza expoziția foto-documentară dedicată Centenarului Primului Război Mondial la Veneția (1 decembrie 2017 — 31 ianuarie 2018), cu scopul de a prezenta publicului larg italian implicarea românilor și a României în Primul Război Mondial, cu ajutorul documentelor de arhivă, a fotografiilor, ilustrațiilor contemporane și a documentelor de presă. De asemenea, va organiza în data de 1 decembrie concertul aniversar Lipatti 100, susținut de violonista Mălina Ciobanu și pianistul italian Matteo Andri, în colaborare cu Scuola Grande di San Marco din Veneția și Muzeul Național „George Enescu” din București.

ICR Viena și Ambasada României la Viena marchează Ziua Națională a României printr-un concert de muzică clasică în interpretarea Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” alături de solista Alexandra Dariescu (dirijor Gabriel Bebeșelea). Evenimentul va avea loc în data de 30 noiembrie în Sala Mare a Musikverein Viena.

În data de 1 decembrie va avea loc la Haus der Kultur din Anif, landul Salzburg concertul intitulat „Periplu muzical România-Salzburg”, susținut de șase studenți români ai Universității „Mozarteum” din Salzburg, realizat în colaborare cu Consulatul Onorific al României la Salzburg și Ambasada României în Republica Austria.

De asemenea, Ambasada României de la Sarajevo și Institutul Cultural Român de la Viena marchează Ziua Națională a României la Sarajevo printr-un concert al Corului Allegretto (Palatul Național al Copiilor din București). Evenimentul va avea loc în data de 27 noiembrie în Sala Amfiteatru din complexul UNITIC din Sarajevo și va cuprinde o recepție oferită de Ambasada României de la Sarajevo.

Evenimentele organizate au rolul de a face cunoscută cultura română în afara țării și de a crește vizibilitatea acesteia, înscriindu-se astfel în misiunea Institutului Cultural Român, care în fiecare an acordă o atenție deosebită celebrării Zilei Naționale.

AGERPRES