Lionel Messi a semnat în sfârșit sâmbătă noul său contract care îl leagă de FC Barcelona până în 2021, a anunțat clubul catalan, care oficializase acordul în luna iulie, însă s-a lovit de îngrijorarea suporterilor în absența parafei definitive a starului argentinian, mai ales după episodul Neymar. ”FC Barcelona și jucătorul Leo Messi au semnat în această dimineață un nou contract până în 30 iunie 2021. Clauza de reziliere este fixată la 700 milioane euro”, a scris Barca într-un comunicat. Prelungirea contractului dintre Messi și Barca era în suspans din luna august. A trebuit să așteptăm trei luni, de la debutul telenovelei, pentru ca această prelungire să fie în sfârșit oficială. Plecarea inopinată a brazilianului Neymar la Paris Saint-Germain după ce s-a plătit clauza de reziliere de 222 milioane euro în luna august l-a pus sub presiune pe președintele Barcei, Josep Maria Bartomeu, acuzat că nu a știut să betoneze contractul jucătorului. Argentinianul de 30 de ani și-a prelungit astfel cu patru sezoane șederea la Barcelona. Lionel Messi a debutat la prima echipă a Barcei acum 4.788 zile. De atunci, el a jucat 602 meciuri, a marcat 523 goluri și a câștigat 30 de titluri, între care patru Ligi ale Campionilor (2006, 2009, 2011, 2015) și opt Campionate ale Spaniei (2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015, 2016).