Consiliul Concurenței analizează preluarea de către OMV Petrom a contractelor de combustibil de aviație ale Eurospeed

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom preia contractele de furnizare de combustibil de aviație încheiate de compania Eurospeed cu anumite companii aeriene și alte categorii de beneficiari ce operează zboruri pe Aeroportul Internațional Iași, informează, marți, instituția.

Potrivit unui comunicat al autorității de concurență, în conformitate cu prevederile Legii Concurenței nr. (21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței.

„Ca urmare, autoritatea de concurență va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se spune în document.

În plus, Consiliul Concurenței este interesat în obținerea de observații și puncte de vedere de la companiile terțe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurența pe piață.

OMV Petrom este o companie petrolieră care desfășoară, în principal, activități de explorare și producție de hidrocarburi, vânzare de gaze naturale, rafinare țiței, vânzare de produse petroliere, precum și producere și vânzare de electricitate. Compania își desfășoară activitatea fie direct, fie prin intermediul entităților sale afiliate, în România, în Kazahstan (doar explorare și producție hidrocarburi) și în Bulgaria, Serbia și Republica Moldova (doar vânzare de produse petroliere).

Eurospeed SRL furnizează combustibil de aviație și prestează serviciile logistice pentru alimentarea cu combustibil a companiilor aeriene și a altor categorii de beneficiari, ce operează zboruri pe Aeroportul Internațional Iași.

AGERPRES