România a urcat 8 poziții, până pe locul 42, în clasamentul global Paying Taxes 2018 

România a urcat opt poziții, până pe locul 42 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2018, care măsoară ușurința plății taxelor și impozitelor pentru o companie tipică în 190 de economii din întreaga lume, conform datelor remise marți AGERPRES.

Clasamentul Paying Taxes este parte integrantă a raportului Doing Business realizat în fiecare an de Banca Mondială și este unul dintre indicatorii cei mai urmăriți de investitori, atunci când decid strategia de investiții globală. Anul trecut, România s-a clasat pe poziția 50.

„Aceasta este cea mai bună clasare a României de când se realizează clasamentul Paying Taxes de către PwC, ceea ce denotă progresele făcute în ultimii ani de România în privința ușurării procesului de plată a taxelor, prin facilitarea plăților online și reducerea sarcinii fiscale totale. Practic, România a devenit acum cea mai bine clasată țară din Europa Centrală și de Est în clasamentul Paying Taxes, dacă exceptăm țările Baltice, care sunt performere la nivel mondial în privința ușurinței plății taxelor”, a precizat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

Clasamentul pentru ediția 2018 a raportului Paying Taxes se bazează pe analiza indicatorilor fiscali valabili pentru anul 2016.

Performanța României este cu atât mai notabilă, cu cât o serie de țări din Europa Centrală și de Est au înregistrat o deteriorare a poziției în clasament, în principal pe fondul majorării fiscalității. Astfel, Croația a coborât de pe locul 49 pe poziția 95, Ungaria a coborât de pe 77 până pe poziția 93, Bulgaria de pe 83 pe poziția 90, iar Polonia de pe locul 47 pe poziția 51.

În privința ratei totale de impozitare, care măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de o firmă ca procent din profit, aceasta a fost de 38,4% în România în ediția din acest an, sub media statelor din Uniunea Europeană (39,6%) și cea globală (40,5%).

La timpul necesar conformării cu legislația fiscală, România este printre performerii Europei Centrale și de Est cu 163 de ore de muncă pe an, comparativ cu o medie a Uniunii Europene de 161 de ore și un nivel global de 240 de ore.

În privința numărului de plăți de impozite și taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăți de taxe anual, față de o medie globală de 24 de plăți și una a Uniunii Europene de 12 plăți anual.

Indicatorul ia în calcul posibilitatea plății online a taxelor. Acolo unde aceasta există, chiar dacă plata are loc lunar, aceasta se contabilizează ca o singură plată anual.

Raportul Paying Taxes 2018 ia în calcul toate taxele și contribuțiile obligatorii pe care o companie de talie medie le are de achitat în decurs de un an. Taxele și contribuțiile calculate includ impozitul pe profit, contribuțiile sociale și taxele cu forța de muncă plătite de angajator, impozitele pe proprietăți, taxele pe transferuri de proprietate, impozitul pe dividende, impozitul pe câștigurile de capital, taxele pe tranzacții financiare, taxele de colectare a deșeurilor, impozitele pe flotă și taxele pentru drumuri și alte mici taxe și impozite.

Raportul Paying Taxes analizează ușurința plății taxelor în 190 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, timpul necesar conformării cu legislația fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligațiile de raportare și de plată a taxelor impuse, și numărul de plăți pe care trebuie să le facă o companie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale.

AGERPRES