Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit până în prezent un număr de 596 de cereri de finanțare a proiectelor de investiții în exploatații pomicole și în unități de procesare a produselor din sectorul pomicol, prin submăsurile 4.1a, respectiv 4.2a, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, valoarea fondurilor solicitate ajungând la 268 milioane euro. „Sectorul pomicol are o alocare separată în valoare de 322 milioane de euro, dată fiind importanța pe care acesta o are în viziunea programatică a PNDR. Mai mult, liniile de finanțare acoperă atât producția, cât și procesarea produselor provenite din pomicultură. Inițierea unei investiții în pomicultură nu este un proces simplu, ci dimpotrivă, necesită o mult mai mare pregătire și proiectare. Ținând cont de aceasta, am reușit să aducem multe îmbunătățiri procesului de accesare și implementare, dialogul permanent pe care îl avem cu beneficiarii făcând posibilă cunoașterea unor situații concrete și reale cu care aceștia se confruntă. Astfel, în acest moment am ajuns la un grad de solicitare a fondurilor de 83% din totalul alocării”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR. Pentru submăsura 4.1a (Investiții în exploatații pomicole) numărul cererilor de finanțare depuse a ajuns la 554, valoarea fondurilor solicitate prin aceste cereri fiind de 251,1 milioane euro. Plățile efectuate sunt în valoare de 4,3 milioane euro, dat fiind specificul acestui tip de proiecte care necesită un timp mai lung pentru a demara investiția și pentru a solicita rambursarea banilor. În zona ITI Delta Dunării, prin sM 4.1a au fost depuse până în prezent 10 proiecte a căror valoare de 5,3 milioane euro depășește alocarea de 5 milioane disponibilă pentru această zonă. Fondurile au fost solicitate pentru finanțarea unor investiții precum înființarea de plantații pomicole de nuci, meri, pruni sau arbuști fructiferi, pentru reconversia livezilor de pomi fructiferi și pentru modernizarea exploatațiilor pomicole. Prin submăsura 4.2a (Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol) au fost solicitate fonduri în valoare de 11,6 milioane euro, valoarea contractelor fiind de 4,2 milioane euro. Printre obiectivele proiectelor care au fost selectate pentru finanțare se numără și construcția unor secții pentru depozitarea legumelor, producția de superalimente ecologice, reabilitarea și dotarea unor linii de procesare a fructelor. „În această perioadă am publicat pe site-ul AFIR spre consultare publică, până pe 4 decembrie 2017, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1a. Așteptăm cu deosebit interes propuneri constructive pentru îmbunătățirea acestui document care stabilește modalitatea de accesare și de implementare a proiectelor. Ca de fiecare dată, toate propunerile venite de la potențialii beneficiari vor fi analizate cu cea mai mare deschidere și responsabilitate pentru a putea crea împreună cadrul propice accesării acestor fonduri, atât de necesare dezvoltării pomiculturii”, a precizat Chestnoiu. AFIR a primit până în prezent 43.114 de cereri de finanțare a proiectelor de investiții prin intermediul tuturor submăsurilor de finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii, procesatorii, antreprenorii și primarii care au depus respectivele cereri de finanțare, au solicitat Agenției fonduri nerambursabile de 6,9 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor de investiții, ceea ce reprezintă un procent de peste 76% din alocarea totală a PNDR 2020. Plățile efectuate până în prezent pentru investițiile realizate de beneficiarii PNDR se ridică la 2,5 miliarde de euro. (E.M.)