MAI LASĂ-L CU NOI, CĂCI ALTFEL NICI NOI NU VOM MAI FI

Ne mor actorii sau pur și simplu suntem noi prea atenți la comedia vremurilor noastre?! ”S-a dus să mai oară puțin” (vorba lui Marin Sorescu) Stela Popescu, iar la o zi de la înmormântarea ei s-a dus după ea și Cristina Stamate ca și cum, în sezonul de toamnă, este firesc să cadă frunzele…Îl aud pe Alexandru Arșinel cântând la urechea Stelei lui nemuritoarea piesă a lui Constantin Drăghici: ”A căzut o frunză-n calea ta / Rătăcind pe-a vântului aripă / Ai zărit-o și-n aceeaşi clipă / Ai strivit-o călcând peste ea”.

Este frig, ceață, vremea-i ploioasă sau de-a dreptul prinsă sub căderile de zăpadă și nouă nu ne pasă de viață, stăm la pândă să ne  numărăm morții ca și cum ne-am număra copacii secerați de viscolul neiertător, cu ajutorul căruia Natura ne ia la întrebări: ”Mai rezistați sau mai acoperim o groapă cu voi?!” În imediata noastră apropiere se dă o luptă ”care pe care”, pe viață și pe moarte! Cine rămâne cu viața, cine rămâne cu moartea? Nu mai există cale de întors, nu se mai poate negocia nimic, totul este supus confruntării. Nu știu dacă putem vorbi despre o epidemie a morții actorilor reprezentativi pentru arta românească, dar este pe cât d vizibil, pe atât de tragic când trebuie să constați că marea majoritate a monştrilor sacrii scenei românești s-au mutat pe lumea cealaltă. Aici, în viață, rămânând încă vreo doi, trei din generația de astăzi a ”optzeciștilor”, din ce în ce mai intimidați, din ce în ce mai tăcuți și mai retrași, mai speriați și mai circumspecți, dar care, din respectul lor de a cinsti nevoia spectatorilor de a-i privi și aplauda, încă mai rezistă luminilor rampei.

Este zguduitoare clipa când vom constata că nu mai avem actori de înmormântat. Gata, s-au terminat. Totul s-a terminat. Nu mai așteaptă nimeni să moară. Cei ce au avut de murit au murit. Se va schimba generația. Peste câțiva zeci de ani o altă generație de mari actori va fi aşteptată în cimitir. Până atunci, la treabă, la muncă, la construit cariere de neuitat! Acest îndemn nu este nou, nu este în primă audiție, el fiind practic la fel de vechi ca și teatrul românesc, de la Aristizza Romanescu, Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru, la cei pe care în ultimii ani i-am condus pe ultimul lor drum.

Nici  nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla când Florin Piersic, să spunem, va trage cortina peste generația sa. Încă mai cred că acest titan al scenei și a filmului mai are multe de arătat, mai are mult de făcut pentru una dintre cele mai mari motivații ale creatorului, publicul său. Când vorbim despre public la Florin Piersic nu putem să nu ne gândim la poporul român, popor pe care Actorul l-a slujit cum nu au făcut-o conducătorii din totdeauna ai țăranului român, personaj eșuat uneori în tagma intelectualilor, cei care au scos din glod un popor cu valoare de nestemate, de diamant șlefuit de vremurile crude ce s-au abătut asupra acestui spațiu mioritic, imposibil de uitat sau de ignorat.

Florin Piersic face parte din structura de rezistență a demnității românului. El a reușit să devină din substantiv propriu un simplu substantiv comun, care definește total ce poate să însemne coloana vertebrală a unui popor, în care bunul simț face casă bună cu valoarea definitorie, care reușește să facă jocurile într-o lume a hazardului, a întâmplării de a fi contemporan cu fireasca respirație a sa. A reușit să adune cele două țări de limbă română la un loc, ceea ce nu le-a ieșit conductorilor politici, devenind astfel românul care a demonstrat că poate fi întregitorul de neam, când, pe 10 decembrie 2012, președintele de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a acordat lui Florin Piersic, prin decret prezidențial, cetățenia Republicii Moldova.  La București, celălalt președinte al românilor, Klaus Iohannis, tot prin decret prezidențial, îi acordă Ordinul Național Steaua României în 2016.  Un actor care iată a dat la o parte cortina, a prelungit scena în inima vieții, implicându-se în ceea ce conductorii țărilor limbii române au observat: ”… în ţară sau în străinătate, românii vă recunosc drept un simbol al vitalităţii artei scenice româneşti și un veritabil exemplu de longevitate și tenacitate. În film şi pe scenă aţi întruchipat modele umane şi aţi dat viaţă unor idealuri morale pentru generaţii întregi de români” – așa și-a motivat Klaus Iohannis gestul de a-i acorda lui Florin Piersic una dintre cele mai mari distincții a statului român.. Chiar dacă pentru un Florin Piersic în ţară sau în străinătate, românii vă recunosc drept un simbol al vitalităţii artei scenice româneşti și un veritabil exemplu de longevitate și tenacitate. În film şi pe scenă aţi întruchipat modele umane şi aţi dat viaţă unor idealuri morale pentru generaţii întregi de români”. Poți plăti 1,6 lei, cumpărându-ţi astfel un Florin Piersic sub formă de o marcă poștală, de timbru, din seria ”Stele de aur ale scenei și ecranului” (seria din 2014), adunând sufletele a celor peste 22 de milioane de români, datori vânduți celui care, la rândul său, încearcă să-și plătească datoriile istorice față de poporul care l-a născut, căci lui Florin Piersic, chiar dacă i-a dat viață o singură femeie, astăzi a ajuns să fie crescut de toate cele 22 de milioane de inimi dornice să-i fie părtașe veșniciei sale. Ferește-l Doamne de cele rele și mai lasă-l cu noi, căci altfel nici noi nu vom mai fi!”

ADI CRISTI