Principele Radu a afirmat miercuri că la mijlocul secolului al XIX-lea români talentați, erudiți și patrioți, care au avut șansa să aibă un cuvânt de spus în societatea lor, au gândit o punere pe baze moderne a statului care a cunoscut mai multe etape de formare.
„Nimic nu ar fi fost posibil dacă la mijlocul Secolului al XIX-lea români talentați, erudiți și patrioți, care au avut și șansa să aibă un cuvânt de spus în societatea lor, nu ar fi gândit o punere pe baze mai moderne a statului care a cunoscut mai multe etape de formare. Cert este că certificatul de naștere al României moderne, al unei țări cu acest nume — România — a fost semnat în iulie 1866 când noua Constituție a Țării, pregătită deja din vremea primului suveran Alexandru Ioan I și continuată de Principele Carol I, a văzut lumina zilei. După care au urmat, desigur, momente pe care le știți mult mai bine decât mine — Independența noastră, suveranitatea statului român, reformele economice, militare și educaționale care au încheiat secolul al XIX-lea și formarea acestor extraordinare auspicii sub care Marea Unire a fost făcută de străbunicii noștri ai tuturor cei care sunt venerați astăzi pe bună dreptate de întreaga societate”, a spus Principele Radu la manifestarea cultural — științifică „Onor Casei Regale! Rolul Monarhiei în făurirea statului modern prin Marea Unire de la 1918” organizată de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Biblioteca Centrală Universitară, și Casa Corpului Didactic București.
În opinia sa, școala va rămâne, indiferent de sistemul politic sau momentul istoric prin care trece, locul unde se păstrează „cel mai intact posibil simțul datoriei, iubirea față de propria familie și comunitate”.
„Probabil că instinctul societății de a-și aduna în fenomenul educației o bună parte din identitate, din ființa națională, nu este ceva ce stă în mâna omului, fie el și corifeu al societății civile sau al procesului de învățământ. Cu alte cuvinte, faptul că școala va rămâne, indiferent de sistemul politic sau momentul istoric prin care trece, locul unde se păstrează cel mai intact posibil simțul datoriei — iubirea față de propria familie și comunitate, datoria pe care o simți față de cei care ți-au dat carte și viață și, desigur, raportarea ta la o națiune”, a susținut Principele.
Potrivit acestuia, există multe beneficii pe care democrația și libertățile le aduc unei societăți.
„(…) Există multe beneficii pe care democrația și libertățile le aduc unei societăți și să dea Dumnezeu ca ele să nu dispară, dimpotrivă, să se adâncească beneficiile. În același timp însă ele aduc un anume fel de cinism, un anume fel de indiferență, un anume fel de superficialitate care, paradoxal, crește pe măsură ce sursele de informații se măresc. (…) Este înălțător să vorbește despre aceste lucruri și faptul că se împletesc în această sală generații cu vârste de la cele ale adolescenței până la oameni ajunși la o vârstă avansată sau la maturitate este un foarte frumos simbol de încredere și de speranță”, a spus Principele Radu.
Prin evenimentul desfășurat miercuri la Biblioteca Centrală Universitară a fost inaugurat programul de activități al Inspectoratului Școlar al Municipiului București dedicat sărbătoririi „Centenarului României Mari — 2018”.
„Este startul proiectului nostru. Proiectul nostru va avea un set de activități care se vor desfășura pe parcursul unui an. (…) Este un proiect mai complex care va presupune trei momente: momentul în care toată lumea se informează, deci vor trece prin biblioteci, muzee. Apoi va fi momentul doi de producție al elevilor, fie că sunt piese de teatru, picturi sau eseuri. Apoi momentul de diseminare, elevii prezentându-și colegilor lor din București toate aceste produse”, a declarat pentru AGERPRES inspectorul general adjunct al IȘMB Diana Melnic.
AGERPRES