ATMOSFERA MAGICĂ A CRĂCIUNULUI S-A INSTALAT ÎN ANSAMBLUL PALAS

Și în acest an, începutul lunii decembrie a adus în ansamblul Palas o atmosferă magică.Duminică seara, numeroși spectatori au fost prezenți la aprinderea luminițelor festive, moment la care a participat însuși Moș Crăciun. Cu mic, cu mare, cei prezenți au simțit emoția revederii bradulului împodobit, simbolul celui mai frumos sezon din an, pentru care s-a dat startul în ansamblul Palas.

 

Îndrăgitul bărânel a adus zâmbete pe chipurile celor  prezenți, indiferent de vârstă, și a oferit publicului primul cadou muzical. Melodii îndrăgite au răsunat în Atriumul Palas Mall, în interpretarea orchestrei simfonice și a Corului Academic „Gavriil Musicescu” din cadrul Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Aplauzele au reprezentat răsplata celor prezenți pentru seara magică ce le-a fost oferită.

 

Ansamblul Palas s-a îmbrăcat în sute de mii de luminițe, iar clienții sunt surprinși în periplul lor prin magazine cu un decor de poveste. În Atrium străjuiește un brad impozant, la baza căruia este reprodusă o secvență din „Țara Pinguinilor”, cu personaje jucăușe și animate, iar steluțe strălucitoare, scenete tematice și brazi împodobiți pot fi descoperiți în întreg ansamblul. Și parcul Palas este pregătit de sărbătoare, cu arcade și ghirlande luminoase, dar şi zeci de copaci îmbrăcaţi în beculeţe. La intrarea în Palas tronează un glob gigant din luminițe, prin mijlocul căruia se poate trece.

 

Atmosfera feerică este completată cu o agendă bogată de evenimente și târguri tematice, în toată luna decembrie.