Comisia parlamentară pentru legile Justiției a respins desființarea instanțelor militare

 

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției a respins luni un amendament care prevedea desființarea instanțelor militare, în cadrul dezbaterilor la legea 304/20004 privind organizarea judiciară.

Comisia a respins cu majoritate de voturi acest amendament propus de Consiliul Superior al Magistraturii susținut și de UNJR.

Inițiatorul amendamentului propunea ca din textul legii în vigoare — „Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii”, să fie eliminate instanțele militare.

Reprezentantul UNJR a precizat că susține desființarea instanțelor militare pentru că în cadrul acestora numărul personalului și al cauzelor este redus.

Comisia parlamentară pentru legile Justiției a început luni dimineață dezbaterile pe proiectul de modificare a legii 304/20004 privind organizarea judiciară.

Următoarea ședință a comisiei va fi marți de la ora 9,00.