Seminar regional privind Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, împreună cu prefecturile din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, organizează marţi, 5 decembrie, de la ora 10.00, la Hotel Ramada, seminarul regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”, eveniment în cadrul căruia va fi dezbătută revizuirea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României din 2008. La eveniment vor participa oficialități locale, conducători ai instituțiilor deconcentrate, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, instituțiilor publice centrale și locale, prefecturilor și consiliilor județene. Evenimentul se înscrie în cadrul acțiunilor înterprinse de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În data de 14 noiembrie a avut loc la București Conferința ,,Pentru un viitor sustenabil”, în cadrul căreia a fost anunțată începerea revizuirii Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României. În cadrul Summit-ului Națiunilor Unite din septembrie 2015, liderii la nivel global au adoptat cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030. Acestea reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea sărăciei, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice. România și-a asumat responsabilitatea de a stabili cadrul național necesar pentru atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), astfel că Proiectul de Revizuire a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă un demers concret realizat în vederea adoptării unui document programatic care să adapteze schimbarea de paradigmă la nivel global, în domeniul dezvoltării durabile, la prioritățile și contextul național, pe orizontul de timp 2030. Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea tuturor formelor de sărăcie, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice. Întâlnirea de la Iaşi va fi coordonată de către consilierul de Stat și coordonatorul Departamentului penrtu Dezvoltare Durabilă, László Borbély. (Edmond Macri)