JOS GUVERNUL(?!)

O altă nedumerire se strecoară printre picioarele cetățeanului rupt de realitate, cum mai vedem câte un câine cu coada între picioare cum încearcă să ne împleticească mersul. Vorbim astfel de mitingurile programate a fi contra protestatarilor de drept, adică a acelor nemulțumiți, care ies în stradă pentru a striga, invariabil: Jos Guvernul! De la această strigătură istorică începe tot scandalul și nedumerirea noastră. Cum să iasă în stradă și să strige Jos Guvernul! tocmai electoratul acestui guvern?! A bolânzit lumea! Că nu-i bai, ar exclama ardeleanul. S-a mai văzut cum o minte înceată este chiar în stare să dea cu propriul guvern de pământ, țipându-l afară, ca pe o măsea stricată. Ce ar mai fi și o astfel de demonstrație în piețele publice ale orașelor țării? Că nu toată lumea a bolânzit e și mai fain de înțeles, atâta timp cât ”unitatea-n cuget și simțiri” a PSD-ALDE s-a cam fleșcăit. Limba primului ministru scoasă cât un cot, cu dedicație vizuală pentru Codrin Ștefănescu, acest leorbăitor de vorbe de serviciu, este și ea un semn prietenesc de ”la revedere și nu am cuvinte!” În PSD se întâmplă ceva. Dacă din cele 41 de organizații județene, plus aceea a Bucureștiului, se anunță că doar zece dintre ele vor flutura pancartele cu #ajunge deasupra capetelor, e un semn de mare îngrijorare, mai ales că strigarea de înrolare la protest a venit dinspre Liviu Dragnea, în cele din urmă. O astfel de reacție este una de mare întrebare. Adică cum? Vine cel mai ales lider de partid din țară, dacă nu chiar din Europa, (dacă transformăm voturile primite în procente) și dă semnalul: ”Pe ei, feții mei!” și când colo ce să vezi? În locul feților lui, doar vreo doi, trei, haide patru, cinci, strecurați pe la colțuri de stradă să vadă ce se mai întâmplă, așa din întâmplare, prin oraș, încearcă să adâncească și mai mult lipsa de audiență a celui care a făcut din PSD (crede el) cea mai importantă forță politică a țării, dar nu de azi, nu de ieri, ci chiar din anii în care el, Liviu Dragnea, avea bagajele în tabăra politică adversă, acolo unde Traian Băsescu își construia planul de nimicire a poporului român pentru salvarea României! Acum, se pare că iese la iveală că actualul lider PSD a fost, trebuie să-i dăm lui Dragnea ce este al lui Dragnea, un foarte bun executant. A făcut exact, fără greșeală, ceea ce avea de făcut. Cu gândirea, cu mintea, cu creierul, cu neuronul era responsabil altcineva. În momentul în care teleormăneanul a ajuns la cașcaval, astfel încât nici o prăjină nu-i mai ajungea la nas, și-a dat seama că aerul este prea rarefiat pentru a fi și respirat și de atunci a început să vadă cum totul se învârte în jurul lui, lovindu-l pe Grindeanu, pentru ca, mai apoi, să încerce să-l lovească (evident, din greșeală) și pe Tudose.

Această morișcă de lider de partid este din ce în ce mai părăsită, începe chiar să capete configurația Morilor de Vânt, atacate constant de don Quijote și de scutierul său Sancho Codrin Ștefănescu Panza.

Ce se vrea cu acest miting de răspuns, totuși? De vrut nu se vrea nimic. Se dorește doar ca pe fondul inepților, care au transformat Piața Victoriei într-o enclavă a exercițiului democrat, să fie un răspuns pentru stadiul în care a ajuns astăzi să fie înțeleasă democrația la români. Se pare că nu prea contează cine a câștigat alegerile, ci mult mai important și mai ascultat este cel care iese în stradă și strigă fel și fel de lozinci, mare parte din ele prefabricate și livrate în țiplă de la fel și fel de trăgători de sfori.  Aceasta este realitatea pe care, nu numai că trebuie să o absorbim, cât mai ales față de care suntem obligați să ne subordonăm. Asta cere strada! Asta trebuie să facem! Dacă nu, vai și amar de cei care îndrăznesc să pună întrebări, vai și amar de cei care le cuceresc locul ocupat samavolnic, în ciuda tuturor prevederilor legale de a demonstra. Ideea mitingului spontan a pus la grea încercare Academia Română care va trebui să schimbe înțelesul acestei vocabule: Spontan-ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.

De fapt, spontan nu mai este chiar atât de natural, de la sine, atâta timp cât ”acțiunile spontane” sunt pregătite cu câteva zile înainte, cu date precise, ore de întâlnire, ce trebuie strigat, împotriva cui trebuie strigat, pe cine trebuie bumbăcit, lovit, asmuțit golănimea pe care o încurajează ca o forță de reacție rapidă.

Până aici s-a ajuns! Și acum vine Codrin Ștefănescu și ne povestește că ”PSD dă în clocot”, că nu-i mai poate stăpânii, că toți vor să invadeze țara în a le arăta rătăciților prin Piața Victoria ce înseamnă ”un miting la el acasă” cu un milion de români. Nu va fi un milion, nici o sută de mii, vor fi ceva oameni scoși în stradă, care nu prea vor ști ce să strige. Din lipsă de lozinci pregătite ar putea să-și aducă aminte de promisiunile guvernaților răstălmăcite la punerea lor în practică și să strige fără rezerv: Jos Guvernul!

ADI CRISTI