Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi anunţă lansarea proiectului „Prevenirea abandonului şcolar şi consilierea în alegerea traiectoriei în carieră pentru studenţii anului I de medicină dentară şi tehnică dentară (BeMeDTech). Proiectul, care se desfăşoară în perioada 17 octombrie 2017 – 30 septembrie 2020, va fi derulat de UMF Iaşi şi este destinat studenţilor de la Facultatea de Medficină Dentară şi Tehnică Dentară din anul I, din cadrul UMF Iaşi, dorindu-se a fi un real sprijin în asigurarea continuităţii evoluţiei acestora către viitorul profesional. Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea studenților înmatriculați in anul I la Facultatea de Medicină Dentară şi specializarea de Tehnică Dentară din cadrul UMF Iaşi, expuși riscului de abandon universitar. Obiectivele specifice ale proiectului includ îmbunatăţirea performanţelor academice pentru 225 de studenti din anul I (75 studenţi/an, 3 ani) aflaţi în situaţii de risc de abandon universitar, din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară şi a specializării de Tehnică Dentară, prin participarea la programe remediale, consiliere profesională şi orientare în carieră, servicii de coaching şi dezvoltare personală şi crearea unui instrument care să sprijine dezvoltarea personală a tinerilor (inclusiv tutoriale interactive și asistență specializată în utilizarea strategiei din partea unor specialiști în psihologie şi dezvoltare personală). „Scopul proiectului este ca activităţile desfăşurate să conducă la motivarea şi accesul studenţilor din grupul ţintă la o educaţie de calitate, având ca rezultat final o creştere a promovabilităţii la încheierea proiectului de 3% (creşterea promovabilităţii cu 1% anual)”, a declarat prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF Iaşi. Valoarea totală a proiectului este de 340.551,00 lei. (Edmond Macri)