Distracție pentru cei mici, în week-end, la Ateneu

Cei mai mici dintre spectatorii Ateneului din Iaşi sunt așteptați la sfârșitul săptămânii la spectacole distractive și filme 3D, care cu siguranţă le vor plăcea:

 

* Spectacol de teatru „Păcală și Tândală în vacanță”, regia Andrei Ciobanu, sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 12.00 în Sala Mică de spectacole, preț bilet 8 lei

 

Cele mai îndrăgite personaje populare românești, Păcală și Tândală, au părăsit satul tradițional și au plecat în vacanța. Unde oare? La munte sau la mare? Cei doi poznași de abia așteaptă să se întâlnească cu toti copiii, ca să le povestească întâmplările din vacanță. Bineînțeles că nu vor lipsi poveștile cu pilde, dansurile și cântecele vesele.Haideți să aflăm împreună prin ce peripeții au trecut cei doi năzdrăvani în timpul vacanței, sâmbătă, pe 9 decembrie, de la ora 12.00, la spectacolul ,,Păcală și Tândală în vacanță” ce va avea loc în Sala Mică de spectacole. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

* Proiecție 3D „Hai să cântăm!/ Sing”, regia Garth Jennings, sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 13.30 în Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei (include ochelarii 3D)

 

Plasată într-o lume similară cu a noastră, dar populată de animale, producţia studiourior Illuminations Entertainment (Despicable Me, Minions), Sing, îl are în centru pe Buster Moon (Matthew McConaughey), un koala stilat, aflat la cârma unui teatru ale cărui zile glorioase au cam trecut. Optimist incorigibil – dar şi un mic afurisit – îşi iubeşte teatrul mai mult decât orice şi este gata să facă tot ce îi stă în puteri ca să îl readucă la succesul de odinioară. Confruntat cu distrugerea ambiţiei sale de-o viaţă, realizează că mai are o singură şansă de a face să strălucească din nou preţioasa lui comoară – punerea în scenă a celei mai grozave competiţii muzicale din câte au fost vreodată. În finală merg cinci concurenţi: un şoarece iubitor de jazz (Seth MacFarlane), al cărui discurs este la fel de isteţ precum trucurile sale, o adolescentă elefant timidă, cu o voce minunată, dar cu trac (Tori Kelly), mama epuizată a 25 de purceluşi (Reese Witherspoon), care visa în adolescenţă la o carieră muzicală, o gorilă, fiu de gangster (Taron Egerton), dornic să se lase în urmă moştenirea necinstită a familiei şi un porc spinos, fan punk rock (Scarlett Johansson), care visează la o carieră solo după ce a fost dată afară de colegii de trupă şi părăsită de arogantul său partener. Toţi răspund anunţului făcut de Buster cu speranţa că vor avea şansa de a-şi schimba viaţa. Proiecția 3D „Sing/ Hai să cântăm 3D” va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, ora 13.30, la Cinema Ateneu. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 15 lei (include ochelarii) și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.

 

* Proiecție 3D „Marea bulgăreală/ Snowtime”, regia Jean Francois Pouliot, duminică, 10 decembrie, ora 10.00, la Cinema Ateneu,  Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei

 

SNOWTIME! este o comedie captivantă care vorbește despre speranţă şi prietenie, explorând relaţiile dintre prieteni în timpul copilăriei, si anume – concurența, entuziasmul, jocul de solidaritate și rolul acestora în viața copiilor. Distractiv, imaginativ și punctat de o fericire pură, această animație oferă tinerilor telespectatori mult de gândit. Pentru a se distra, copiii dintr-un mic orășel pun la cale o bătaie cu bulgări de zăpadă memorabilă. Luke și Sophie, ambii în vârstă de 11 ani, devin liderii echipelor opuse. Oricare echipă care va ajunge să ocupe fortăreața de zăpadă va câștiga. Dar ceea ce începe ca pură distracție și cu un aer entuziast, duce la un conflict între copii. Bucuria este restabilită când toţi copiii decid să atace fortăreața mai degrabă, decât unul pe celălalt. Această bulgăreală îi va antrena pe toți locuitorii într-o competiție și o solidaritate care va rămâne ca cea mai frumoasă amintire din copilăria lor. Marea bulgăreală este o animație pentru întreaga familie. Filmul este dublat in limba romana! Duminică, 10 decembrie, vă așteptăm la ora 10.00 să vă bucurați de o animație 3D pentru familie! Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.

 

 

* Spectacol de teatru pentru copii „Alice în Țara Minunilor”, regia Iulian Ioan Sandu, duminică, 10 decembrie, ora 12.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

 

„În lumea fantastică a lui Carroll Lewis suntem purtați ca într-un carusel amețitor al jocurilor de cuvinte și rime întortocheate – și totuși Alice are ceva atât de simplu. Alice, cea din Țara Minunilor este copilul care îndrăznește. Ea îndrăznește să viseze, fără limite, fără frică, ea îndrăznește să își înfrunte fricile și să țină piept întrupărilor acestora, ea îndrăznește să fie liberă – liberă să plutească într-o lume care ne provoacă să o înțelegem și care până la urmă, nu e decât o simplă joacă de copil. Alături de ea suntem cu toții invitați să închidem ochii și să visăm, dar nu oricum, ci cu pofta și curajul copilului pur, un vis fără bariere…ca o joacă într-una dintre cele mai fascinante și provocatoare povești ale tuturor timpurilor”. Iulian Ioan Sandu, regizor. Spectacolul de teatru „Alice în Țara Minunilor” are loc duminică 10 decembrie2017, ora 12.00 în Sala Mare de Spectacole a Ateneului din Iași. Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.