La împlinirea unui an din actualul mandat de parlamentar, deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă a depus nu mai puţin de 109 amendamente la proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2018, amendamentele depuse vizând, în principal, sistemul medical. Astfel, printre amendamentele depuse de parlamentarul ieşean se numără respectarea promisiunii Guvernului PSD – ALDE referitoare la achiziţia unei ambulanţe pentru fiecare comună din judeţul Iaşi, alocarea de fonduri pentru dotarea Clinicii de arşi din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” şi alocarea de fonduri pentru achiziţionarea de aparatură medicală, suplimentarea fondurilor pentru finalizarea şoselei de centură, care în anul 2018 a primit doar doar două milioane de lei, aloocarea de fonduri pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a construcţiei a trei pasarele pietonale la Valea Lupului, dublarea sumei alocate pentru unităţile de învăţământ special şi a centrelor județene de resurse și asistență educațională, dublarea sumei alocate pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale în condiţiile în care judeţul Iaşi a primit cele mai puţine fonduri din întreaga Regiune de Nord-Est, precum şi alocarea de bani de la Bugetul de Stat pentru construcţia locuinţelor pentru tineri din zona Grădinari. Pe lângă aceste amendamente, alături de ceilalţi parlamentari de Iaşi, deputatul Petru Movilă va susţine în comisiile de specialitate şi amendamentul pentru actualizarea studiilor de fezabilitate necesare pentru construcţia autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. „Proiectul de lege pe care l-am depus la începutul anului, susţinut de aproape 70 dintre colegii mei din Parlament, îşi găseşte sprijinul în acest amendament. Voi fi prezent la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor pentru a susţine necesitatea actualizării studiilor de fezabilitate. Faptul că 16 din cei 17 parlamentari de Iaşi au semnat pentru acest demers arată că, în sfârşit, denotă faptul că doar uniţi putem lupta pentru proiectele judeţului nostru”, a declarat deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă. (Edmond Macri)