Breaking News

Dragnea: Relația Regelui Mihai cu Parlamentul a fost în ultimii ani una apropiată

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat luni că relația Regelui Mihai cu Parlamentul a fost în ultimii ani una apropiată și a amintit momente cheie din timpul vieții fostului suveran.

„Relația Regelui Mihai cu Parlamentul a fost în ultimii ani una apropiată. Pe 25 octombrie 2011, Majestatea Sa a susținut de la tribuna Parlamentului un discurs, după mai bine de 60 de ani de când o făcuse ultima oară, înaintea instalării la putere a regimului comunist. Din perspectiva de azi, acest discurs poate fi considerat testamentul politic al Regelui Mihai 1. Majestatea Sa a subliniat atunci, printre altele, rolul fundamental al Parlamentului într-o democrație. (…) În același discurs, Regele Mihai a invocat valorile care trebuie să ne definească pe noi, românii. Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate și democrație sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Identitatea și demnitatea. Nu este întâmplător că tocmai în jurul acestor valori încercăm să construim în ultima perioadă viitorul națiunii. Moartea Regelui Mihai ne-a îndurerat profund. A murit un om nobil, demn și curajos”, a spus Dragnea la ședința Parlamentului dedicată omagierii Regelui Mihai.

Dragnea a amintit că în 1944 monarhul României a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, contribuind din plin la victoria aliaților, iar în prezent istoricii consideră că decizia Regelui a scurtat cu cel puțin șase luni cel de-al Doilea Război Mondial.

„Regele Mihai a fost în exil un promotor al democrației și al intereselor istorice ale României, păstrând vie speranța întoarcerii ei la normalitate. Oricând i s-a cerut, și nu numai, Regele a fost gata să acționeze pentru binele țării lui. După 1989, contribuția Regelui Mihai și a Familiei Regale la integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană a fost semnificativă, chiar dacă în tradiția discreției care caracterizează Familia Regală acest lucru a fost prea puțin comunicat public. Până în ultima clipă, Regele Mihai a luptat pentru țara lui cu energie și demnitate. Faptele sale și viața sa demnă vor fi mereu un model pentru toți românii care recunosc în Rege una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei sale”, a menționat Dragnea.

AGERPRES