Italia a suspendat programul de privatizări

Guvernul italian a decis să suspende un program care viza vânzarea, până la finele acestui an, a unor pachete de acțiuni la companiile Enav și ENI către Cassa Depositi e Prestiti (CDP), după ce autoritățile europene au ridicat semne de întrebare cu privire la posibilitatea ca aceste active să fie transferate unor entități controlate de statul italian, au declarat luni, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Luna trecută, Trezoreria italiană a demarat procesul de vânzare a unor pachete de acțiuni la Enav, compania care se ocupă de controlul traficului aerian, și grupul energetic ENI, în cadrul unui program de privatizări destinat reducerii datoriei publice a Italiei, care este a doua ca mărime din zona euro în raport cu PIB-ul.

Însă, sursele citate de Reuters susțin că Eurostat a pus sub semnul întrebării statutul băncii Cassa Depositi e Prestiti (CDP), care este deținută parțial de statul italian, chiar dacă activele sale nu sunt incluse în conturile administrației publice.

Eurostat și Trezoreria italiană au avut unele contacte, informale, cu privire la acest subiect iar Banca Centrală a Italiei a emis o opinie în care avertizează că Eurostat ar putea include și pasivele CDP atunci când va calcula datoria publică a Italiei care se ridică deja la 131,6% din PIB.

Potrivit programului de privatizări, Trezoreria italiană spera să strângă până la trei miliarde de euro prin vânzarea, către Cassa Depositi e Prestiti, a unui pachet de 50,37% din acțiunile Enac și a unei mari părți din pachetul de 4,34% din acțiunile ENI.

Eurostat și-a exprimat deja unele îndoieli cu privire la practica autorităților italiene de a vinde active ale statului către CDP, instituție financiară la care statul italian deține 83% din acțiuni. Începând din 2012, statul italian a transferat către CDP active publice în valoare de sute de milioane de euro precum pachete de acțiuni la societățile Sace, Fintecna, Simest și un pachet de 35% din acțiunile Poste italiane.

AGERPRES