Lipsa medicamentelor, principala problemă cu care se confruntă pacienții cronici

Aproape jumătate, respectiv 45% dintre bolnavii cronici se confruntă cu lipsa medicamentelor, potrivit rezultatelor studiului „Accesul la sistemul de sănătate pentru pacienții cu boli cronice”, inițiat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), realizat la începutul lunii decembrie şi prezentat în premieră luni, 11 decembrie, la Iaşi. Studiul face parte din campania ”Pledează pentru drepturile tale de pacient!”, derulată de COPAC, cu sprijinul Ambasadei Franței în România. Astfel, la întrebarea „Ce vă supără mai mult în relația cu sistemul de sănătate?”, 23,4% dintre respondenţi au răspuns atitudinea personalului medical. 20,7% dintre cei care au răspuns au precizat că-i deranjează faptul că pierd foarte mult timp pentru că este aglomerat şi vin oameni peste rând, în timp ce 4,5% dintre respondenţi au declarat că nu ştiu la ce doctor/spital să meragă, iar 0,9% au afirmat că nu înţeleg ce le spune personalul medical. Alte probleme reclamate de respondenți au fost: atitudinea personalului medical, aglomerația, lipsa informațiilor și neînțelegerea limbajului folosit de personalul medical. Și în privința problemelor cu care s-au confruntat în ultimul an, mai mult de jumătate dintre pacienții cu afecțiuni cronice faptul că produsele noi pentru bolile de care suferă nu sunt disponibile și în România spre deosebire de alte țări europene. La întrecerea „Care sunt cele mai frecvente probleme legate de medicamente cu care v-aţi confruntat în ultimul an?”, 50,9% dintre cei care au răspuns la chestionar au declarat că, deşi pe piaţă există medicmente noi pentru afecţiunile de care aceştia suferă, ele nu sunt disponibile şi în România, în timp ce 7,1% au răspuns că există medicamente noi pentru afecţiunile de care aceştia suferă, ele există şi în România, dar nu şi le pot permite, întrucât nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege. Studiul mai relevă faptul că aproape 55% dintre respondenți au avut nevoie de internare în ultimul an și peste 40% au spus că nu au găsit medicamentele necesare în unitatea sanitară. Același studiu relevă faptul că aproape 60% dintre pacienții cu afecțiuni cronice au fost nevoiți să se interneze într-un spital dintr-un alt oraș decât cel de domiciliu. La întrebarea „V-ați putut opera în orașul în care locuiți sau a trebuit să vă transferați într-un oraș mare (București, Cluj, etc.)?”, 59,8% au spus că au apelat la un spital dintr-un oraş mare, în timp ce 40,2% s-au internat în spitalul din oraşul de domiciliu. Printre motivele pentru care respondenții au fost nevoiți să meargă la un alt spital decât cel din localitate se numără lipsa dotărilor, lipsa specialiștilor sau faptul că spitalul era închis/desființat. Problemele rezultate în urma acestui studiu vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat autorităților. De asemenea, iniţiatorii studiului doresc să afle în ce măsură pacienții cronici doresc să se implice în mișcarea pacienților. În acest sens, toți pacienții care doresc să își facă publică povestea de pacient pot să scrie pe adresa de e-mail copac@copac.ro. (Edmond Macri)