Principesa Margareta, la ședința solemnă: Voi continua să servesc interesele fundamentale ale României

Custodele Coroanei Române, principesa Margareta, a afirmat luni, la ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I, că va continua să servească interesele fundamentale ale României și își va închina munca românilor din toate țările lumii.

„Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleași valori și principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României. Ca și Regele Mihai, voi închina munca mea românilor din toate țările lumii. Coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituțiile fundamentale ale statului, pentru progresul țării, în cadrul Uniunii Europene și NATO. Regele a crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a acestor eforturi. Pe lângă activitățile de consolidare a comunităților românești, pe lângă proiectele caritabile, familia mea și cu mine vom fi alături de instituțiile statului, în promovarea adevăratului chip al României și a intereselor ei pe plan internațional”, a spus principesa.

Aceasta consideră că „țările lumii au nevoie să cunoască mai bine ceea ce România a reușit în 150 de ani ca stat modern, ce a realizat în secolul care a trecut de la Marea Unire și ce a construit, după căderea comunismului”. „Privind în urmă, putem să fim mândri de progresele națiunii noastre”, a adăugat ea.

Totodată, principesa a punctat că, în cadrul ședinței solemne, se aduce un omagiu deopotrivă Regelui Mihai, cât și celor „150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar și înălțătoare”.

„Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român și admirat de întreaga lume. Dar rostul distinsei adunări de astăzi are rădăcini adânci în 150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar și înălțătoare”, a menționat principesa Margareta.

Omagiindu-și ilustrul părinte, principesa Margareta a afirmat că, „pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român”, pe care, „chiar atunci când a fost departe de țară, românii l-au privit ca pe un far luminos”.

”Am pierdut, ca întreaga Națiune, un părinte. De aceea, în aceste clipe grele, suntem uniți în doliul nostru. Bunătatea și iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea țării noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al lumii. Chiar atunci când a fost departe de țară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român. În inima părinților mei a existat întotdeauna un ‘mâine’. Cu gândul la acel ‘mâine’, vă mulțumesc pentru ziua de azi. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat Custodele Coroanei Române.

AGERPRES