Traian Băsescu: A fost greșeala ONG-urilor care protestează că s-au înhăitat cu politicienii în piață

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat duminică seara, la B1TV, că din acest moment nu mai crede în sinceritatea protestelor din Piața Victoriei, întrucât consideră că a fost o greșeală a ONG-urilor că s-au „înhăitat” cu politicienii în piață.

„A fost greșeala lor că s-au înhăitat cu politicienii în piață (ONG-urile și societatea civilă — n.r.). Din acest moment nu mai privesc la această mișcare ca la o mișcare sinceră”, a spus Băsescu.

El a precizat că nu va participa la proteste alături de PNL. „Noi avem în PSD un adversar, se pare, egal cu adversitatea PNL față de PMP, dar nu sufăr din cauza asta”. În opinia fostului șef, ONG-urile susțin continuarea politicii pe justiție din timpul mandatului său.

„Să-și facă politica pe care o cred a fi necesară în momentul de față. Ce fac cei 10.000 din piață este să susțină politica justiției făcută în mandatul meu, că asta cer, să nu se schimbe. Eu nu am motive de nemulțumire. Ar putea să se uite și PSD-ul, care a acuzat tot timpul politica justiției din timpul mandatului meu, ar putea să privească faptul că și acum, la 3 ani după ce mi-am terminat mandatul, este susținută. Ei și-au luat drumul lor. (…) Aceste ONG-uri susțin continuarea politicii din timpul meu”, a adăugat fostul președinte.

Traian Băsescu a mai arătat că ar exista o „duplicitate” a PNL, despre care a spus că votează alături de PSD. El a dat ca exemplu votul din Camera Deputaților pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.

AGERPRES