Ministrul Energiei: Vedem că energia s-a ieftinit la bursă, dar tarifele pentru consumatori nu au scăzut

Prețul energiei pe bursă este mult mai mic decât în alte perioade ale anului și, cu toate acestea, tarifele finale plătite de consumatori la electricitate nu au scăzut, a declarat, marți, ministrul Energiei, Toma Petcu, în comisiile parlamentare de specialitate reunite pentru a aviza bugetul pe 2018 al ministerului.

„Ministerul Energiei nu este autoritate de stabilire a prețurilor, dar am atras atenția celor de la ANRE (Autoritatea de Reglementare în Energie — n.r.), de fiecare dată când au decis majorări, dacă acestea sunt fundamentate. Putem să ne uităm pe piața de tranzacții zilnice, pentru că de acolo au venit majorările, acum în această perioadă prețurile sunt mult mai mici decât în alte perioade ale anului, dar acest lucru nu se vede și în tarife”, a spus Petcu, răspunzând la întrebarea unui parlamentar.

Potrivit acestuia, consumatorii casnici pot găsi oferte mai bune dacă încheie contracte pe piața liberă.

Ministrul a amintit și de faptul că ministerul și ANRE au decis să realizeze un control amplu, inclusiv pe teren, în ceea ce privește investițiile făcute de companiile energetice, pe marginea cărora aceste companii au cerut majorări de tarife.

Parlamentarii din comisii au avizat bugetul pentru 2018 al Ministerului Energiei cu 37 de voturi pentru, 7 împotrivă și 4 abțineri. Potrivit proiectului de buget, Ministerul Energiei va primi anul viitor 583,3 milioane lei, cu 36% mai puțin decât în acest an.

Tot marți, s-au finalizat și licitațiile pentru trimestrul I din anul 2018 de pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) pentru primul trimestru al acestui ai, iar OPCOM, operatorul pieței de energie, a publicat prețurile de închidere, care sunt în creștere pe toate intervalele orare.

Astfel, pentru energia livrată în bandă, între orele 1:00 — 24:00, prețul va fi de 245 de lei pe MWh, cu 6,5% mai mare decât în trimestrul patru din acest an.

Prețul pentru intervalul orar 8:00 — 24:00 va fi de 272 lei pe MWh, cu 7% mai mare, iar pentru vârf de consum, adică între orele 18:00 și 22:00, prețul va fi de 302 lei pe MWh, în creștere cu 13%.

De la 1 ianuarie, piața de energie va fi complet liberalizată, iar populația care până acum era în regim reglementat va primi energie la prețurile la care se închid licitațiile pe PCSU.

AGERPRES