Amendamentele propuse de municipalitatea ieşeană la proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018

Primăria municipiului Iaşi a propus mai multe amendamente la proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018, aflat în acest moment în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Potrivit primarului Mihai Chirica, lista cu amendamente a fost trimisă în cursul acestei săptămâni tuturor parlamentarilor de Iaşi, indiferent de formaţiunea lor politică, pentru a le susţine, mai întâi, în comisiile de specialitate, şi apoi la votul final. Printre aceste amendamente se numără continuarea programului de construcţie de locuinţe pentru tinerii din sănătate (etapa I – cartier Grădianri), investiţie estimată la suma de 5,5 milioane de lei, continuarea programului de construcţie de locuinţe ANL pentru tineri (patru module – valoarea estimată a investiţiei: 55 milioane de lei), reabilitarea şi modernizarea căminelor studenţeşti (patru proiecte), construcţia unui nou stadion, continuarea investiţiilor la şoseaua de centură a municipiului Iaşi (varianta Sud – valaore: 421 milioane de lei), începerea lucrărilor la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, precum şi continuarea programului de reabilitare şi modernizare a sistemului centralizat de termificare al oraşului. De asemenea, pe lista amendamentelor propuse de municipalitate la proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018 se numără lucrările de extindere a Institutului Regional de Cardiologie, prin cosntruirea unei Clinici de chirurgie pediatrică (valoarea estimată a investiţiei: 32 milioane de euro), reabilitarea Corpului A al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (276 milioane de lei), construcţia unei nou Săli Polivalante (260 milioane de lei), precum şi continuarea programului PNDL II, respectiv reabilitarea şi modernizarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 2 şi a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 10 din municipiul Iaşi (valoare totală a investiţiei: 4,2 milioane de lei). Primarul Mihai Chirica a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are încredere că parlamentarii de Iaşi vor susţine, atât în comisii, cât şi în plen, măcar o parte dintre aceste amendamente, în condiţiile în care, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, la 1 ianuarie 2018, veniturile municipalităţii ieşene vor scăderea cu circa 56 milioane de lei, ca urmare a scăderii impozitului pe venit. „Modificarea Codului Fiscal, în varianta propusă şi aprobată în această toamnă de Parlamentul României este, nu numai după părerea mea, ci inclusiv a specialiştilor, una dintre cele mai proaste iniţiative legislative din ultimii 27 de ani. Consider că este cea mai mare anomalie să atentezi la veniturile localităţilor, cu atât mai mult cu cât noi, cei din Regiunea de Nord-Est, facem parte din cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană”, a precizat edilul. (E.M.)