Iaşiul va avea una dintre cele mai impozante statui ale Regelui Ferdinand I

În cadrul şedinţei ordinare de vineri, 15 decembrie, consilierii locali vor supune spre dezbatere şi aprobare, printre altele, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea amplasării unei statui a Regelui Ferdinand I al României în municipiul Iaşi. „Familia regală, prin Regele Ferdinand I, va avea una dintre cele mai impozante statui din România, aici, la Iaşi. Este binecunoscut faptul că statuia Regelui Ferdinand I de la Iaşi a fost distrusă odată cu intrarea trupelor sovietice în România, după cel de-al Doilea Război Mondial. De aceea, considerăm că amplasarea acestei noi statui a Regelui Ferdinand la Iaşi reprezintă şi un act de reparaţie morală pentru România întregită”, a declarat primarul Mihai Chirica. Statuia a fost deja turnată în bronz, urmând să fie adusă la Iaşi până la sfârşitula cestei săptămâni. Până la instalarea acesteia pe amplasamentul final, statuia va fi instalată în faţa Primăriei Municipiului, pe un soclu provizoriu. În prezent există trei propuneri privind amplasamentul statuii Regelui Ferdinand I. Este vorba de parcul din faţa Corpului B al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, „Parcul Voievozilor” (vis-a-vis de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi, respectiv, parcul din Podu Roş. O decizie finală în acest sens urmează să fie luată în zilele următoare de membrii comisiei special constituite la nivelul municipalităţii. Valoarea totală a statuii, cu înălţimea de şase metri, o lăţime de 0,9 metri şi o greutate de 600 de kg, este de 912.000 de lei, banii provenind de la bugetul local. Câştigător al concursului de soluţii a fost desemnat sculptorul Constantin Crengăniş, cel care a mai realizat la Iaşi, printre altele, ansamblul arhitectural Piaţa Naţiunii din faţa UMF, bustul domnitorului Alexandru cel Bun, amplasat în Piaţa Voievozilor din cartierul cu acelaşi nume, şi monumentul prieteniei româno-elene de pe str. Costache Negri. (E.M.)