24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ce trebuia să fie dat pe față s-a dat. Liberalii și useriștii s-au așezat acolo unde le este locul. În mijlocul sau, mă rog, în fața, ciupalacilor, după cum le-a intuit denumirea, un de altfel delicat intelectual, și îl numesc aici pe Theodor Baconsky. Este drept, domnia sa nu se referea la cei care umblă în nopțile de azi precum găina cu capul tăiat, ci a unor personaje asemănătoare, identificate în trecut, este adevărat, într-un alt timp al carierei electorale a domniei sale, atunci când se străduia să-i facă (în același timp) o curte limbitizată adânc Elenei Udrea, pe atunci femeia fatală a visurilor mai multor bărbați și, în același timp, piaza rea din ochii (tot atât de) multor femei. Era pe timpurile grave și nedigerabile, pe când Traian Băsescu punea cărămidă peste cărămidă (dar nu la cavoul domniei sale), ci la construcția pe care el a și numit-o generic: ”Să tremure politicianul în fața procurorului și nu invers!” Evident că, titlul acesta a devenit în toate dicționarele politice explicația sintagmei independența justiției. Astfel, a devenit pragmatică afirmația că un judecător este independent în momentul în care poate să facă ce vrea cu inculpatul din fața sa, fără ca cineva să-i ceară socoteală. ”Adică cum, să motivez sentința”? Dar cine îndrăznește să mă întrebe pe mine, magistratul care am în sânge dreptul de a condamna pe cine vor mușchii mei sau, mă rog, ai procurorului, căci așa cum a afirmat Livia Stanciu, pe când era președintele ICCJ (dincolo de orice metaforă, mama noastră), ”judecătorul și procurorul sunt din aceeași echipă”! Cine să se mai încumete să îmi ceară mie explicații? Ei bine, dragilor, nu s-a născut încă omul acela care să mă atace în independența justiției, care trăiește cu mine, în mine, pentru mine, așadar și prin urmare, nu pot să nu-i fiu recunoscătoare lui Traian Băsescu, bărbatul națiunii care ne-a redat acest drept de a ne transforma din ciuca bătăilor politicienilor în spaima de moarte a acestora. Iată de ce, noi suntem recunoscători lui El Maximo, pe care îl lăsăm să spună ce-i dorește limbuția și nu ne vom lega de el sub nici un fel (chiar dacă îl mai zgândărim noi cu tot felul de doare, pe care când le închidem, când le deschidem, să vadă prostimea că noi lucrăm, indiferent de cine ne iese în cale, indiferent de vreme, indiferent de timpul care a trecut peste faptele scoase astăzi la iveală. Noi pentru Traian Băsescu avem un cuvânt de spus: ”Să ne trăiești Șefu! Dumneata ne-ai semnat numirile și ne-ai dat voie să ne transformăm din pisicuțe în ditamai fiare de pradă!” Iată de ce nu cred că ar trebui să intereseze pe cineva de ce noi suntem deasupra legilor, că de fapt noi facem legea în această țară, nu bezmeticii de parlamentari care sunt mai mult preocupați de cum le stă cravata la televizor, decât ce mai facem noi prin dosarele corupților țării. Acum, că tot m-ați provocat la astfel de destăinuiri intime și la obiect, aș vrea să vă spun că de fapt puterea judecătorească nu luptă pe bune cu corupții, din simplul motiv că dacă noi, să spunem, am reuși să eradicăm corupția, atunci ar trebui să ne căutăm un alt serviciu, căci fără corupți toate reflectoarele din sălile de judecată se vor stinge, holurile tribunalelor se vor golii și atunci… Atunci să vezi cât de rău ne va fi, judecând doar furtișagurile (de genul ouălor, rufelor de pe sârmă, a cânilor fără stăpâni) și cine mai știe ce vor mai fura oamenii ăștia curățați până la sânge de corupție. Avem nevoie astăzi de înțelegere și de protecția celor pe care îi tot trimitem în stradă, acoperiți fiind, să meargă dincolo de intimidare, dar mai repede și mai eficient, că nu vom mai putea mult timp să ținem jandarmi atât de pasivi, în timp ce elementele mai mult decât agresive pe care le avem și noi, trebuie să recunoaștem, mai scapă câte un box în mutra unui bătrân, despre care nu am cum să nu spun că are o mutră care cerea pumni. Te uitai la el și simțeai cum brațul îți zvâcnește singur înspre mutra lui de cercetător. Apropo, păi dacă a fost cercetător, nu înseamnă ca a fost securist? Noi așa am învățat la orele de filaj, de după obiectele de specialitate, că cercetarea face parte din obiceiurile celor care se uită pe sub pragul caselor să vadă ce mai face suspectul cu nevastă-sa, că poate, poate îi scapă o informație numai bună de trecut în rândul ”speculațiilor rezonabile”, să fie primit un nou dosar penal la o adică, pe vreme de furtună sau de caniculă de se topește pasta în pixul luat din banii publici pentru declarații.
Acest tip de monolog devine în zilele noastre edificator, mobilizator chiar pentru cei care nu mai rezistă în această duplicitate agravantă. Atmosfera este pe punctul de a exploda, precum se mai întâmplă cu bombele cu fitilul scurt. Evident că, cine sare primul la declarații, acela mai poate spera la o anume salvare. Încă mai funcționează legea care le conferă statut special celor care denunță înainte ca organele de anchetă, adică cei de-ai lor, au de gând să nu o mai facă pe-a proștii și să înceapă să curețe corupția de pe tălpile lor, mai întâi!
Deocamdată se îmbulzesc ca chiorii prin mulțimea adunată în stradă, poate, poate, vor scăpa, poate, poate li se va pierde urma. Eroare! Prea mare e duhoarea, pe care o lasă în urmă, pentru a trece înspre gurile de metrou neobservați!
ADI CRISTI
