PSD Sibiu despre pichetarea sediului: Ne deranjează; unii protestatari au adus și copiii și i-au ținut în frig

Organizația PSD Sibiu afirmă, într-un comunicat transmis marți AGERPRES, că activitatea membrilor săi este deranjată de „protestul agresiv și neautorizat al câtorva indivizi” din fața sediului său, adăugând că au făcut apel către organele de ordine publică în urma comportamentului necivilizat, însă nimeni nu a intervenit în acest sens.

„În urma sesizărilor făcute de mai mulți locuitori din Sibiu, care au semnalat că sunt deranjați de protestul agresiv și neautorizat al câtorva indivizi care au ocupat abuziv zona pietonală din fața sediului PSD Sibiu, am decis să aducem la cunoștință opiniei publice că maniera în care aceștia au ales să-și manifeste nemulțumirile este ilegală și necivilizată. Înainte de toate, PSD Sibiu respectă și va respecta întotdeauna dreptul la exprimare al cetățenilor și dreptul la manifestații de stradă, însă doar în condițiile în care astfel de proteste sunt legale, autorizate și respectă conduita democratică. De două zile, membrii PSD Sibiu sunt obligați să suporte manifestațiile unui grup de aproximativ 20 de oameni care s-a instalat pe domeniul public, la fereastra sediului partidului, cu mese, scaune și aparatură electronică (laptopuri, proiectoare) și s-au branșat ilegal la rețeaua electrică din zonă”, susține PSD Sibiu, în comunicatul menționat.

De asemenea, potrivit social-democraților sibieni, unii dintre protestatari și-au adus și copiii la acțiunea din fața sediului și i-au ținut mai multe ore în frig și la „un eveniment nepotrivit pentru ei”.

„Ieri, protestatarii au manifestat mai multe ore și au continuat și după lăsarea întunericului atunci când au proiectat pe zidurile sediului PSD Sibiu lozinci defăimătoare la adresa politicienilor PSD. În condițiile descrise mai sus, unii dintre acești indivizi iresponsabili și-au adus și copiii (există filmări și fotografii în sensul acesta, făcute chiar de ei) pe care i-au ținut în frig și pe care i-au obligat să asiste la o manifestație agresivă. Cei mici au fost expuși unui eveniment nepotrivit pentru ei, care i-ar fi putut pune în pericol”, se arată în comunicatul PSD Sibiu.

Social-democrații spun că au făcut insistent apel la organele de „siguranță și ordine publică”, însă „nimeni nu a intervenit să reinstaleze ordinea de drept”.

„Comportamentul protestatarilor ne-a determinat să facem apel către organele de siguranță și ordine publică, însă în ciuda insistențelor, nimeni nu a intervenit să reinstaleze ordinea de drept. Manifestațiile acestor indivizi continuă și la această oră. În fața sediului partidului aceștia au postat pancarte și deranjează activitatea celor aflați în sediul PSD Sibiu, dar și pe oamenii care sunt în zona Pieței Mari din centrul Sibiului, la Târgul de Crăciun. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă astfel de indivizi s-ar fi manifestat abuziv și agresiv într-o zonă atât de expusă, într-un oraș european? În ce fel ar fi reacționat autoritățile dacă la Londra sau la Bruxelles un grup de 20 de oameni ar fi demonstrat fără autorizație și și-ar fi ținut copiii mici în frig și ar fi proiectat mesaje pe clădirea unei instituții cu ajutorul unui proiector racordat ilegal la rețeaua publică de electricitate? Ne mai întrebăm cum ar fi reacționat autoritățile din România dacă susținătorii PSD s-ar fi adunat în fața unui sediu de partid sau în fața unei instituții publice, primărie, consiliu județean din Sibiu și ar fi protestat fără să aibă autorizație?”, se afirmă în documentul transmis de PSD Sibiu.

Totodată, organizația social-democraților sibieni mai amintește că a renunțat în această perioadă la organizarea unor mitinguri de susținere a măsurilor guvernamentale, având în vedere zilele de doliu declarate în urma decesului regelui Mihai.

„Vă reamintim că PSD Sibiu avea pregătite săptămâna trecută mitinguri de susținere a măsurilor guvernamentale, dar a ținut să respecte momentele triste prin care zilele acestea trece Casa Regală a României și a renunțat la manifestațiile de stradă, așa cum era și firesc în zilele de doliu pentru țara noastră. Facem apel către autorități și le cerem să intervină de urgență astfel încât legea să fie respectată și aplicată. Nu este normal să nu ne simțim în siguranță într-un oraș european în 2017!”, se concluzionează în comunicatul citat.

Primul protest record din oraș, care are loc de mai bine de 24 de ore în fața sediului PSD, a primit autorizație și pentru ziua de miercuri, până la ora 23,00, a declarat marți, pentru AGERPRES, Diana Stoicescu, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

„Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a analizat și avizat favorabil cererea formulată de grupul ‘Vă vedem din Sibiu’ referitoare la organizarea unui protest cu privire la modificările legilor justiției. Protestul se va desfășura în perioada 12-13 decembrie, în Piața Huet. În data de 12 decembrie, acesta va avea loc între orele 10-23, iar în data de 13 decembrie, în intervalul orar 7-23”, susține Diana Stoicescu.

La locul protestului din Piața Huet, din fața sediului Organizației Județene a PSD Sibiu, sunt prezenți și jandarmi, pentru păstrarea ordinii publice și protecția participanților și a cetățenilor din zonă.

La acest protest participă zeci de sibieni, care și-au adus scaune pliabile, și care transmit mesajul „vă vedem” către social-democrați.

Tinerii protestatari au creat și o pagină de Facebook, numită #vavedemdinsibiu, unde postează imagini foto și video, din oră în oră, pentru ca toată lumea să vadă că ei nu pleacă din fața sediului PSD.

Participanții la ineditul protest, care este unul tăcut, fără scandări, au declarat „zonă liberă de corupție” porțiunea din Piața Huet din Sibiu unde se desfășoară acțiunea.

AGERPRES