24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Există o zi pentru care ieșenii rămân în istorie din nou cei care dau tonul la cântec. Avem, trebuie să recunoaștem singuri, dacă alții o fac mai greu, vocația deschizătorului de drumuri.
Între aceste șapte dealuri în care Iașii au prins contur, în care Dumnezeu a turnat esența lucrurilor decisive, s-a format o comunitate aparte, o scânteie a cărei menire a fost nu să pârjolească de jur împrejurul ei, ci mai ales să anime, să dea viață și căldură, să ridice lumina la rangul de flacără vie și nepieritoare.
Aici, voievodul Mihai Viteazu a predat ca temă pentru acasă tuturor celor care vorbeau încă de pe atunci aceeași limbă, despre unire, unitate, același glas, același popor, observând că în spațiul acesta mioritic, chiar dacă existau pe atunci trei țări, Moldova, Țara Românească, Transilvania, ele aparţineau aceluiași trup, care pentru prima oară au făcut un exercițiu de respirație în comun, să se vadă ce înseamnă să respire o singură țară, să existe un singur glas, aici la răscruce de vânturi.
Și astfel, Iașii a fost implicat în înfăptuirea unității poporului român, urmând anul în care Alexandru Ioan Cuza a dat voie tuturor să se numească români, acceptând, pentru acest deziderat suprem, Bucureștiului rolul de capitală a noii țări, Principatele Române, iar atunci când vremurile au cerut un cap încoronat a acceptat exilul. România a găzduit, s-a supus, a născut regalitatea, ca formă de guvernare, adăugându-și Istoriei, în continuarea pleiadei de voievozi și domnitori, patru regi care au deschis României drumul recunoașterii europene. Regele Carol I a reconstruit țara, aducând-o la standardele europene. Regele Ferdinand a desăvârșit, tot la Iași, visul lui Mihai Viteazu, pe când se afla în capitala de război din timpul primei conflagrații mondiale. Tot Iașul avea să fie în 1918 capitala marii uniri, orașul în care Regele Ferdinand a pus bazele a ceea ce avea să se întâmple la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Regele Mihai I și-a început copilăria pe tronul țării, pentru ca, mai apoi, tatăl său Carol II eșuând lamentabil în iubiri imposibile, i-a cedat din nou tronul României lui Mihai I, devenit între timp un tânăr strălucitor. Din momentul abdicării sale din 1947, România a rămas fără cap, indiferent de câte capete roșii au urmat să-și asume destinul acestui mirific popor, din țara căruia a mai fost ruptă Bucovina și Basarabia de degetul bont a lui Stalin, în momentul în care s-a făcut ultima reîmpărțire a Europei.
Comunismul în România a fost învins pe 14 decembrie 1989, la Iași, printr-o mișcare de protest și mai ales printr-un marș al tăcerii și al nemișcării. Atunci, forțele disproporționate ale momentului, poliția politică a lui Ceaușescu (Miliția, Armata și Securitatea) și marea masă de manifestanți, victime sigure și declarate ale regimului comunist (rămase în case, pe la colțuri de străzi sau mergând cu pas grăbit prin Piața Unirii, locul ales de Frontul Popular Român să se manifeste protestul lui ”ne-a ajuns atâta dictatură!”) au înghețat clipa, au arătat regimului comunist că există un zid unitar, un monolit pe care nici un glonţ nu-l poate penetra, cu atât mai mult cu cât în aer se simțea deja revolta țării, la fel de fierbinte precum cuptoarele din fostele lagăre hitleriste.
De la Iași, a pătruns mai apoi în toată țara spiritul libertății, eliberării de constrângerile dictaturii, devoalate ca fiind atacuri brutale asupra libertăților și drepturilor cetățenești. Pe 14 decembrie, pentru prima oară în epoca Ceaușescu, s-a tras semnalul de alarmă prin care se dădea de veste că regimul comunist este unul al crimei! Mai târziu, Institutul Național al Revoluției avea să cuprindă în Documentele Revoluției Române din Decembrie 1989 acest Manifest al Revoluției scris de membri Frontului Popular Român, document care confirmă faptul că la Iași nu se poate vorbi despre o mișcare spontană, cum s-a întâmplat la Timișoara de exemplu, ci a fost o mișcare organizată în al cărui manifest era stipulată căderea comunismului, tragerea la răspundere a lui Nicolae Ceaușescu și instaurarea unui regim democrat, bazat pe valorile democrației autentice, europene.
Privind astăzi retrospectiv, după 28 de ani, avem datoria noastră de beneficiari ai acelor vremuri să nu uităm care a fost esența chemării poporului la deșteptare:
”Chemare către toţi românii de bună credinţă
A sosit ceasul descătuşării noastre.
Să punem capăt foamei, frigului, fricii şi întunericului care ne stăpâneşte de 25 de ani.
Să punem capăt terorii dezlănţuite de dictatura ceauşistă care a adus poporul întreg în pragul deznădejdii.
Am rămas ultima ţară din Europa în care mai persistă coşmarul stalinist amplificat de către o conducere incompetentă şi răuvoitoare.
Să arătăm că noi cei din urmă vom fi cei dintâi.
Stă în puterea noastră şi numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată ţara noastră.
Pentru aceasta chemăm toţi cetăţenii de bună credinţă sâmbătă 14 decembrie ora 16 la demonstraţia de protest care va avea loc în Piaţa Unirii.
Dorim ca demonstraţia să se desfăşoare într-o tăcere deplină, iar la ora 19 să pornim cu toţii către Piaţa Palatului Culturii, unde va avea loc sfârşitul demonstraţiei, urmând să ne întâlnim sâmbătă, 23 decembrie, la aceeaşi oră, în acelaşi loc.
Ultima demonstraţie va avea loc la 30 decembrie ora 18 vom cere înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale.
Facem apel la armată, miliţie şi securitate să dea dovadă de curaj, patriotism şi clarviziune politică şi să sprijine acţiunea noastră de salvare a acestui neam, care este al nostru, al tuturor”.
Cassian Maria Spiridon, Ștefan Pruteanu, Vasile Vicol, Aurel Ștefanachi, Ionel Săcăleanu, Valentin Odobescu, Titi Iacob, Nicolae Panaite, Emilian Dan Stoica, Petru Fodor, Vasile Ilaşcu şi Vasile (Bebe) Sfidineac, Petrică Duşa. Sunt adevărații eroi ai revoluției române din decembrie 1989. Și tot ei sunt dintre cei puțini care nu au vrut să profite de acest curaj care a dus în cele din urmă la prăbușirea dictaturii Ceaușescu. Cinste lor!
ADI CRISTI
