Președintele executiv al Partidului Social Democrat, Nicolae Bădălău, susține că românii ar putea fi chemați la un referendum național, în care ar putea fi întrebați dacă vor republică sau monarhie. Potrivit acestuia, așa cum s-a discutat despre referendumul pentru familia tradițională, la fel poate fi pusă în discuția și trecerea la monarhie. ”Totul este posibil, atâta timp cât facem un referendum cu familia tradițională, putem pune și o întrebare legată monarhie”, a declarat președintele executiv al PSD. Potrivit lui Nicolae Bădălău, în PSD există mulți simpatizanți ai monarhiei. ”Sunt convins că și în PSD sunt extrem de mulți simpatizanți ai regalității. PSD e un partid mare și în interior sunt foarte multe păreri, asta nu înseamnă că vorbim în numele partidului. Eu simpatizez partea cu monarhia, văzând dezoltarea economică a țărilor unde există monarhie. Asta nu înseamnă că dacă domnul Nicolicea a avut o opinie la un moment dat o are și partidul”, a spus Bădălău, întrebat despre intenția parlamentarului Eugen Nicolicea, în 1994, de a-l declara pe Regele Mihai I ”persona non grata”. Premierul Mihai Tudose a avut o primă reacție a ideea președintelui PSD, Nicolae Bădălău, și a spus că nu suține ideea unui referendum privind morahia: „Nu sunt monarhist!” (sursa: Antena 3)