Breaking News

Senatorii şi deputaţii au început dezbaterea proiectului Legii Bugetului de Stat

Senatorii şi deputaţii s-au reunit luni în şedinţă comună pentru a dezbate proiectul Bugetului de stat şi al Asigurărilor sociale de stat pe anul viitor. Proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Este de aşteptat ca documentele să fie prezentate pe scurt de ministrul de finanţe Ionuţ Mişa, după care grupurile parlamentare îşi vor exprima punctele de vedere. Săptămâna trecută cele două proiecte au primit avizul pozitiv al comisiilor parlamentare de buget şi finanţe. Opoziţia susţine că veniturile prevăzute în bugetul de stat pentru anul viitor sunt supraestimate cu cel puţin 8,6 miliarde de lei, iar structura cheltuielilor submineaza economia. MInistrul de finante Ionuţ Mişa spune că Executivul estimează pentru anul viitor un deficit bugetar de 2,97% din PIB şi că bugetul prevede resursele necesare pentru majorările salariale promise, precum şi angajamentul creşterii punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018. Votul final asupra bugetului de stat pentru anul viitor este programat pentru 21 decembrie. (sursa: RRA)